Criza apei calde din Ploiești, o situație fără precedent în oraș, a dat naștere schimburilor de replici adeseori tăioase în administrația publică locală. Primarul nu a avut dispute doar cu opoziția, ci chiar cu cei din partidul său (PNL), dând senzația că ar fi singur împotriva tuturor.
Atitudinea publică a primarului nu a fost sancționată doar de cei care i-au urmărit discursurile, atât în ședințele de Consiliu Local, cât și în conferințele de presă, ci și de colegi.
Schimburile de replici cu oamenii din administrație, ironiile nejustificate în acest context sau în raport cu gravitatea crizei, dar și ridicările de ton nepermise au dus la reacții din partea celor vizați, cum ar fi cea a directorului economic al Primăriei Ploiești.
Citește AICI despre disputele primarului cu directorul economic din Primăria Ploiești
Astăzi, un alt om din administrație, fostul viceprimar Cristian Ganea, actual consilier local și director al ADI Deșeuri Prahova, îi transmite un mesaj primarului.
Cristian Mihai Ganea, director ADI Deșeuri Prahova /ex-viceprimar și primar interimar al Ploieștiului) – postare pe pagina personală de Facebook:
”În ultimele luni de zile, am urmărit prestația publică a actualului primar al municipiului Ploiești, preferând să nu comentez, până acum, nenumăratele derapaje comportamentale ale acestuia.
Dezinvoltura distructivă a acestui personaj a aruncat administrația publică locală ploieșteană într-o criză fără precedent, în urma căreia cetățeanul simplu devine victima nevinovată într-un delir conflictual fără sens, întreținut permanent de A. Volosevici.
Situația rușinoasă în care se regăsește astăzi municipiul Ploiești reprezintă, fără echivoc, rezultatul direct al delirului zilnic al acestui personaj care pare a fi neobosit în a face rău.
Nu știu dacă numitul A.V. este conștient de ceea ce face, nici nu cred că mai contează în acest moment, când zeci de mii de oameni riscă să înghețe de frig în case.
“Talentul” oratoric de avocat prăfuit al acestui personaj nu îl va putea salva din situația ireală în care se află, astăzi, municipiul Ploiești.
Oamenii vor judeca și vor afla adevărul, în ciuda piruetelor pe care dl. A.V. le aplică astăzi ori de câte ori prinde un microfon sau pe cineva interesat de ceea ce debitează.”
Cum ți se pare subiectul?
Ar fi fost culmea ca Ganea sa fie multumit de Volosevici. Ma mir ca nu a spus ca daca era el, nu se intamplau toate astea.
Dar, observ ca ziarul si-a cam ales directia. Sper sa fie justificata.