În timp ce fermierii anunță că seceta le-a afectat culturile, agricultorii de la Halele Centrale din Ploiești se tem să mai majoreze prețul la legume de frică să nu rămână fără clienți, în condițiile în care deja s-a depășit cu mult acel prag de suportabilitate al scumpirilor.
Toamna s-a instalat cu repeziciune la Ploiești, iar primele zile din septembrie au adus temperaturi sub 20 de grade Celsius.
În anii trecuți, în această perioadă, pe platoul de la Halele Centrale era zarvă, iar ploieștenii se aprovizionau cu legume pentru la iarnă.
Lucrurile s-au schimbat însă. Tarabele sunt pline de legume, dar clienții sunt puțini, chiar dacă prețurile la unele produse au rămas la fel ca în anii trecuți.
„Anii trecuți veneau oamenii și cumpărau cu sacii vinete, roșii, ardei… Acum dacă mai cumpără 5 kilograme din fiecare”, ne-a explicat una dintre femeile care au venit la piață cu legume din Dâmbovița.
Pe platoul de la Halele Centrale, vinetele se vând cu 5 lei/kg. „Rar mai găsești vinete cu 3-4 lei/kg, iar la prețul ăsta se vinde rapid. Și roșiile sunt 5 lei, iar la 3 – 4 lei/kg este coadă. Conopida este 10 lei, în timp ce ardeiul este 5 lei/kg. Morcovul este 4 lei/kg. Lumea spune că este marfă scumpă, dar noi muncim pentru fiecare răsad”, ne-a explicat o altă vânzătoare.
Cum ți se pare subiectul?