- Publicitate -

TCE Ploiești nu mai are bani de salarii. Zeci de milioane de lei datorii și pierderi financiare – UPDATE

SC Transport Călători Express Ploiești se află iar într-un moment dificil. După ce luna trecută risca blocarea conturilor, ca urmare a datoriilor către ANAF, mai nou nu mai are bani de salariile aferente lunii iulie.

UPDATE: Aleșii locali ploieșteni au aprobat, miercuri, o nouă rectificare a bugetului, care a vizat inclusiv distribuirea a 3 milioane de lei pentru SC Transport Călători Express, fonduri destinate pentru plata salariilor.

Știre inițială

SC Transport Călători Express, societate aflată în subordinea Consiliului Local Ploiești, se află din nou în impas, după ce luna trecută a trecut pe la un pas de blocare conturilor ca urmare a datoriilor înregistrate la ANAF.

Citește și: TCE Ploiești, la un pas de blocare a conturilor. ANAF i-a dat ultimatum pentru plata datoriilor – UPDATE

De data aceasta, TCE Ploiești nu mai are banii de salariile aferente lunii iulie, iar de vină ar fi faptul că la începutul anului prevederea bugetară a fost insuficientă.

„TCE a avut un necesar de buget pentru anul 2022 de 88 de milioane de lei, care să acopere plățile restante aferente anului 2021, de aproximativ 23 de milioane de lei, precum și plățile curente aferente 2022 de circa 65 de milioane de lei, ceea ce înseamnă facturi curente lunar aferente gratuităților pentru pensionari, elevi și studenți, precum și compensația prevăzută în contract. Primăria a alocat la începutul anului din bugetul solicitat 51 de milioane de lei.  A mai fost suplimentat bugetul cu 10 milioane de lei în luna iulie, bani virați imediat la ANAF”, a declarat Nicolae Alexandri, directorul TCE Ploiești.

De data aceasta urgența este dată de faptul că banii sunt necesari pentru plata salariilor, fapt care reiese și din propunerea de rectificare a bugetului Primăriei Ploiești, proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului „Local Ploiești.

„Banii sunt necesari pentru plata salariilor, restul plăților pentru motorină, electricitate urmând să le realizăm din încasările proprii”, a mai precizat directorul TCE Ploiești, conform căruia la Primăria Ploiești se află două facturi care vor fi plătite parțial, respectiv factura pentru compensare cost/km pentru luna iulie și factura pentru gratuitățile oferite pensionarilor, elevilor și studenților.

Zeci de milioane de lei pierderi financiare

Conform unei situații financiare, TCE Ploiești a înregistrat pierderi de zeci de milioane de lei în ultimii ani. Acest lucru este confirmat inclusiv de directorul SC Transport Călători Express, care susține că totul ar fi plecat de la niște datorii istorice din 2012.

„Pierderile financiare sunt înregistrate ca urmare a datoriilor din anii trecuți. În 2017, când am preluat conducerea TCE Ploiești, societatea avea datorii de 33 de milioane de lei, din care am reușit să recuperăm 11 milioane de lei în urma procesului cu Primăria Ploiești, însă restul datoriilor nu le-am mai putut recupera pe motiv că acțiunile s-au prescris. Procesul cu Primăria Ploiești  fost câștigat în 2019, când am reușit să recuperăm 11 milioane de lei. Restul datoriilor, care au fost constatate tot în urma unor controale ale Curții de Conturi, nu am mai putut recupera sumele, pentru că acțiunile s-au prescris”, a precizat Nicolae Alexandri.

Numai în perioada 2016 – 2019, pierderile financiare se cifrau la peste 28 de milioane de lei, la care se adaugă datoriile către ANAF.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Patinoarul de la Sala Sporturilor din Ploiești va fi dat în administrarea CSM Ploiești

După mai mulți ani de litigii, în 2021, patinoarul de la Sala Sporturilor a intrat în patrimoniul municipiului Ploiești. Un proiect de hotărâre de...

O nouă medalie de aur la Campionatului Mondial de la Racice (Cehia)

Ultima cursă a Campionatului Mondial de la Racice (Cehia) a adus încă o medalie de aur pentru sportivii din România. De data aceasta în...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Patinoarul de la Sala Sporturilor din Ploiești va fi dat în administrarea CSM Ploiești

După mai mulți ani de litigii, în 2021, patinoarul de la Sala Sporturilor a intrat în patrimoniul municipiului Ploiești. Un proiect de hotărâre de...

Ploieșteanul de geniu care a refuzat, din convingere, să îi sculpteze bustul lui Ceaușescu

A făcut un gest de probitate morală ce l-ar fi putut costa scump. A fost sculptorul care a refuzat categoric să îi facă bustul...

O nouă medalie de aur la Campionatului Mondial de la Racice (Cehia)

Ultima cursă a Campionatului Mondial de la Racice (Cehia) a adus încă o medalie de aur pentru sportivii din România. De data aceasta în...

Vremea se schimbă radical în Prahova. Revin temperaturile de vară în Ploiești

Sfârșitul lunii septembrie va aduce temperaturi de vară, după ce ultima săptămână a fost marcată de o răcire accentuată, de ploi, dar și de...

Pericol pe șoselele din Prahova. Șoferi beți, depistați la volan

Polițiștii au depistat pe șoselele din Prahova, în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai mulți conducători auto în stare de ebrietate. Conducătorii auto au...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -