- Publicitate -

Cum a ajuns Ploieștiul, municipiul reședință de județ, fără cișmele – VIDEO

Temperaturile caniculare din ultimele zile au readus în atenție lipsa cișmelelor din Ploiești. Subiectul a ajuns și în Consiliul Local. Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a susținut că acestea nu pot fi puse în funcțiune, pe motiv că nu ar exista avize de la Direcția de Sănătate Publică Prahova. În zona Bulevardul Republicii este o singură cișmea, în Parcul Mihai Viteazul.

Consilierul local Ștefan Alexandru (Partidul Prahova în Acțiune) a avut o interpelare în Consiliul Local Ploiești pe tema lipsei cișmelelor, după ce a primit solicitări de la cetățeni.

După cum știți a fost o perioadă caniculară și în această perioadă am primit câteva solicitări de la cetățeni, care mi-au transmis că sunt insuficiente cișmele în oraș. În acest sens, aș dori o informare cu numărul cișmelor atât funcționale, cât și a celor care nu mai sunt funcționale în acest moment și locația lor, pentru a vedea ulterior dacă se poate îmbunătăți această situație”, a solicitat consilierul local Ștefan Alexandru (Partidul Prahova în Acțiune).

Tot încercăm să ne lămurim cu DSP-ul, pentru că se pare că ele nu au aviz și nu au pentru că, mai ales în situația dată, ele reprezintă un pericol. Când avem un răspuns clar, asumat de DSP, pot să vă pun la dispoziție situația. În contextul în care se consideră că ele pot fi avizate, evident că vom face mai multe. După cum ați observat, am încercat ca în toată această perioadă de caniculă să fie trecută cât de cât ușor de populație prin diverse puncte”, a susținut primarul Ploieștiului, care a recunoscut că există această problemă legată de cișmele.

Citește și: Atenționare de cod portocaliu și cod galben de ploi și vijelii în Prahova

Video: minutul 21.45 ….24.49

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Mai multe localități din Prahova, fără curent electric din cauza unui transport agabaritic

Mai mulți locuitori din Prahova au reclamat, duminică seară, că au rămas fără curent electric, fără nicio atenționare din partea operatorului care furnizează acest...

Donald Constantin, fost director la CSM Ploiești, critici la adresa primarului Volosevici: „Ar trebui să-și dea demisia”

Fostul director al Clubului Sportiv Municipal Ploiești, Donald Constantin, și-a dat demisia din funcția de consilier la cabinetul primarului Andrei Volosevici. Acesta a lansat...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Mai multe localități din Prahova, fără curent electric din cauza unui transport agabaritic

Mai mulți locuitori din Prahova au reclamat, duminică seară, că au rămas fără curent electric, fără nicio atenționare din partea operatorului care furnizează acest...

Donald Constantin, fost director la CSM Ploiești, critici la adresa primarului Volosevici: „Ar trebui să-și dea demisia”

Fostul director al Clubului Sportiv Municipal Ploiești, Donald Constantin, și-a dat demisia din funcția de consilier la cabinetul primarului Andrei Volosevici. Acesta a lansat...

Patinoarul de la Sala Sporturilor din Ploiești va fi dat în administrarea CSM Ploiești

După mai mulți ani de litigii, în 2021, patinoarul de la Sala Sporturilor a intrat în patrimoniul municipiului Ploiești. Un proiect de hotărâre de...

Ploieșteanul de geniu care a refuzat, din convingere, să îi sculpteze bustul lui Ceaușescu

A făcut un gest de probitate morală ce l-ar fi putut costa scump. A fost sculptorul care a refuzat categoric să îi facă bustul...

O nouă medalie de aur la Campionatului Mondial de la Racice (Cehia)

Ultima cursă a Campionatului Mondial de la Racice (Cehia) a adus încă o medalie de aur pentru sportivii din România. De data aceasta în...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -