Vouchere pentru persoanele cu venituri reduse, măsură luată pentru a contrabalansa creșterile de preț, vor putea fi folosite numai pentru achiziționarea unor anumite produse. Lista ar urma să includă numai șase produse.
Noul pachet de măsuri de protecție pentru persoanele cu venituri reduse include și acordarea de vouchere pentru achiziționarea de alimente.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat, potrivit Antena 3, că voucherele pentru persoanele cu venituri reduse ar urma să fie utilizate pentru achiziționarea a șase produse de bază, respectiv pâine, cartofi, orez, ulei, carne de pui și ouă.
Data la care va începe distribuirea voucherelor nu a fost încă anunțată, dar cel mai probabil acest lucru va avea loc după data de 1 iunie.
Citește și: Noul pachet cu măsuri economice și sociale, pentru combaterea creșterii prețurilor și sprijin pentru populație și firme
Voucherele, care vor avea o valoare de 50 de euro și care vor fi acordate din două în două luni, ar urma să fie acordate persoanelor cu venituri reduse, respectiv pensionarilor cu pensii de până la 1500 de lei, persoanelor cu dizabilități, familiilor cu venituri reduse de până la 600 de lei/membru, familiilor monoparentale cu venituri de până la 2.000 de lei, iar elevii cu burse sociale vor primi vouchere în valoare de 30 de euro/lună, pentru rechizite, hrană și îmbrăcăminte.
Citește și: Vouchere pentru persoanele cu venituri mici. Anunțul ministrului Familiei cu privire la pachetul de măsuri pentru combaterea creșterii prețurilor
Reamintim faptul că pachetul de măsuri a fost aprobat ca protecție în fața valului de scumpiri. De altfel, Institutul Național, de Statistică a anunțat, marți, că rata anuală a inflației din luna martie 2022 a crescut la 10,2% comparativ cu aceeași lună a anunțului trecut. Cele mai mari creșteri de preț s-au înregistrat la gaze naturale, dar și la anumite produse alimentare cum ar fi cartofii, uleiul și pâinea.
