Ambulatoriul de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești va fi reabilitat și modernizat cu fonduri europene. Investiția este cifrată la 20,6 milioane de lei, inclusiv TVA, din care valoarea neeligibilă a crescut la peste 9,9 milioane de lei, ca urmare a creșterii prețurilor la materiale.
Consiliul Județean Prahova va demara în această săptămână procedurile pentru investiția de reabilitare și modernizare a ambulatoriului de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
„A fost actualizată valoarea. Va fi demarată procedura de licitație pentru proiectare și execuție, toate fazele urmând să fie parcurse până în 2023”, a precizat Dumitru Tudone, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova.
Reamintim faptul că săptămâna trecută, aleșii județeni au aprobat noile valori ale proiectului de extindere, reabilitare, modernizare și dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
Valoarea totală este în cuantum de 20.605.166,81 lei (inclusiv TVA), din care valoarea totală eligibilă 10.700.750,00 lei și valoarea totală neeligibilă 9.904.416,81 (inclusiv TVA).
Contribuția proprie în proiect a Consiliului Județean Prahova este de 9.904.416,81 (inclusiv TVA), cât și 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 214.015,01 (inclusiv TVA), reprezentând cofinanțarea proiectului.