Consiliul Județean Prahova a transmis, joi, operatorului de termoficare hotărârea prin care se solicită asigurarea continuității serviciului de furnizare a agentului termic în Ploiești după data de 31 martie.
Atât Consiliul Local, cât și Consiliul Județean Prahova au aprobat, miercuri, două proiecte de hotărâre prin care se solicită operatorului Veolia asigurarea continuității contractului de delegare prin concesiune a serviciului public de alimentare cu energie termică, „până la desemnarea unui nou operator, dar nu mai mult de 90 de zile, începând cu data de 1 aprilie”.
Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Dumitru Tudone, a susținut, joi, că aparatul de specialitate din cadrul instituției nu a agreat ideea prelungirii contractului de delegare în baza unui acord.
„Aparatul de specialitate a considerat că prelungirea contractului de delegare nu este posibilă în baza unui acord. Astăzi, Consiliul Județean Prahova a transmis către operator hotărârea Consiliului Județean Prahova cu privire la solicitarea de asigurare a continuității serviciului”, a precizat Dumitru Tudone, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova.
De altfel, în raportul atașat la proiectul de hotărâre aprobat, se face referire la textul unui articol din Legea 51/2006, prin care se precizează că „Operatorii serviciilor de utilități publice aflați în oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (2) au obligația, la solicitarea autorităților administrației publice locale, de a asigura continuitatea furnizării/prestării serviciilor/activităților din sfera serviciilor de utilități publice până la desemnarea noului operator, dar nu mai mult de 90 de zile”.
Un alt aspect invocat în susținerea faptului că nu poate fi sistată furnizarea agentului termic în Ploiești după data de 31 martie se referă la un alt articol dintr-o hotărâre de Guvern care face referire la furnizarea energiei termice.
„Conform unei hotărâri de Guvern oprirea încălzirii se face în cazul în care timp de trei zile consecutiv media temperaturilor depășește, într-un anumit interval orar, 10 grade Celsius. Chiar dacă se închide contractul la data de 31 martie nu poate fi sistată furnizarea agentului termic, în condițiile în care nu sunt întrunite condițiile din Hotărârea de Guvern”, a susținut Dumitru Tudone, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova.
Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a susținut, joi, o conferință de presă pe tema situației termoficării din municipiu în care a făcut apel „la rațiune”.