TCE Ploiești nu poate plăti salariile. Are poprire pe conturi pentru datorii la ANAF

0

Criza de la TCE Ploiești, generată de datoriile la ANAF, are mai multe efecte, în condițiile în care societatea are poprire pe conturi. Până la ridicarea popririi, TCE nu mai poate plăti salariile. Toate sumele pe care TCE le încasează de la terți, inclusiv de la Primăria Ploiești, sunt direcționate direct către ANAF.

SC Transport Călători Express are poprire pe conturi ca urmare a datoriilor către ANAF în cuantum de aproximativ 28 de milioane de lei.

Situația este una cu totul dificilă, având în vedere că măsura a fost dispusă de ANAF inclusiv pe conturile terților.

Practic toate sumele direcționate către TCE, inclusiv cele de la Primăria Ploiești, sunt virate în mod direct către ANAF, pentru acoperirea datoriei, fapt care face ca societatea de transport să nu aibă posibilitatea să achite nici salariile.

Citește și: TCE Ploiești are datorii de 28 de milioane de lei la ANAF. Cum a ajuns în această situație de criză

Contactat telefonic, directorul TCE Ploiești, Nicolae Alexandri, a recunoscut că din cauza popririi, societatea de transport nu poate plăti nici salariile angajaților.

„Până la ridicarea de către ANAF a popririi pe conturile TCE și pe conturile terților, nu se pot plăti nici salariile. Din suma pe care TCE o are de încasat de la Primăria Ploiești pentru anii 2020 și 2021, care se cifrează la 25,6 milioane de lei, Primăria, ieri, a plătit deja suma de 4,5 milioane de lei, fonduri care nu au intrat ajuns în conturile TCE, ci direct în conturile ANAF”, a precizat Nicolae Alexandri, directorul TCE Ploiești, care a susținut că se fac eforturi pentru ca situația să fie rezolvată.

„La acest moment, TCE și Primăria Ploiești încearcă să identifice soluții cu ANAF – Direcția mari contribuabili, pentru deblocarea situației în sensul suspendării, pe o perioadă limitată a popririi pe conturi”, a precizat Alexandri Nicolae, directorul TCE Ploiești.

Vineri, 14 ianuarie, pe ordinea de zi va figura un proiect care vizează aprobarea decontului anual pentru calculul compensației aferente perioadei ianuarie 2020 – decembrie 2020, sume stabilite de un expert independent contractat de Primăria Ploiești.

Plata sumelor restante pe care municipalitatea le are către TCE Ploiești ar putea reprezenta o soluție pentru achitarea datoriilor către ANAF, dar nu ar rezolva în totalitate problema.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău