Pensionarii cu venituri reduse din Ploiesti ar urma sa beneficieze, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, de pachete cu alimente de bază. Ajutoarele ar urma să fie distribuite, grație unor sponsorizări, prin intermediul asociațiilor de pensionari din municipiu.
Primarul municipiului, Andrei Volosevici, a anunțat, luni, că, în perioada Sărbătorilor de Iarnă, pensionarii cu venituri reduse din municipiu ar urma să primească 2800 de pachete cu alimente de bază.
„E clar că există și bătrâni, care sunt părinții și bunicii noștri, care au probleme”, a precizat Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiești, care a anunțat că vor exista în jur de 2800 de pachete.
Fiecare pachet va include ulei, zahăr, mălai, dar și alte produse alimentare, iar potrivit edilului Andrei Volosevici, totul a fost posibil în urma discuțiilor purtate cu sponsorii implicați în această activitate pentru oamenii care, cu adevărat, au nevoie.
„Am vorbit cu fiecare asociație în parte și cât am putut să ajutăm, ajutăm, și cred că este important să facem lucrul ăsta care evident va deveni un obicei”, a precizat Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiești.
Criteriile în baza cărora vor fi distribuite pachetele cu alimente urmează să fie stabilite de către asociațiile de pensionari din Ploiesti.