Luminițele de sărbători se vor aprinde, la Ploiești, pe 30 noiembrie. Circulația va fi oprită pe Bulevardul Republicii, în zona centrală

0

O nouă decizie a Primăriei Ploiești vizează aprinderea iluminatului public ornamental pe 30 noiembrie, la ora 18.00. „12 milioane de beculețe se vor aprinde, simultan, la Ploiești, de sărbătoarea Sfântului Andrei – apostolul ocrotitor al românilor și, astfel, vor îmbrăca orașul nostru în lumină și spirit de sărbătoare”, a anunțat Primăria Ploiești. Circulația va fi oprită pe Bulevardul Republicii, în zona centrală.

Primăria a anunțat, vineri, că edilul Ploieștiului, Andrei Liviu Volosevici, a dispus ca iluminatul public festiv de sărbători să fie aprins, marți, 30 noiembrie, la ora 18.00.

Decizia vine la pachet și cu măsura de oprire a circulației pe Bulevardul Republicii, în zona centrală, în intervalul orar 17.45 – 20.00.

„Momentul oficial de deschidere a iluminatului public ornamental de sărbători, în municipiul nostru, va avea loc în fața sediului municipalității, din Piața Eroilor nr. 1 A, iar la eveniment vor participa primarul Andrei Liviu Volosevici și cei doi viceprimari ai municipiului Ploiești, Magdalena Trofin și Daniel Nicodim.

Pentru buna desfășurare a acestui eveniment și pentru ca ploieștenii să se bucure din plin de frumusețea iluminatului festiv, s-a dispus oprirea circulației rutiere pe B-dul Republicii, de la Poșta centrală până la rodul din Piața Eroilor (Catedrala “Sf. Ioan Botezătorul”), în data de 30 noiembrie, în intervalul orar 17.45 -20.00.

Primăria municipiului Ploiești a pregătit, anul acesta, iluminatul festiv de sărbători în 29 de zone ale orașului nostru. În cartiere, zona centrală și în Parcul Municipal Ploiești Vest au fost împodobiți brazii existenți, au fost montate figurine 2D și 3D, plase cu lumini sau ghirlande luminoase de exterior. De asemenea, intrările în orașul nostru au fost împodobite cu lumini de Crăciun.

12 milioane de beculețe se vor aprinde, simultan, la Ploiești, de sărbătoarea Sfântului Andrei – apostolul ocrotitor al românilor și, astfel, vor îmbrăca orașul nostru în lumină și spirit de sărbătoare”, a anunțat Primăria Ploiești.

Inițial, joi, primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a anunțat că iluminatul public ornamental va avea loc pe 1 Decembrie, anunț făcut și de Primăria Ploiești.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău