ITM Prahova: Zi liberă pentru persoanele care se vaccinează. De acest drept beneficiază și părinții ai căror copii s-au vaccinat

0

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a precizat care sunt situațiile în care se acordă zi liberă pentru persoanele vaccinate. Beneficiază de zi liberă inclusiv părinții ai căror copii se vaccinează.

ITM Prahova a precizat că, prin Legea nr. 221/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 732/26.07.2021, au fost completate prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 prin introducerea unui articol prin care se acordă o serie de drepturi persoanelor care se vaccinează împotriva COVID-19.

Categoriile de persoane care beneficiază de zi liberă:

a) câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public și privat;

b) câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților;

c) câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate și al soldaților și gradaților profesioniști.

„Aducem la cunoștința persoanelor fizice interesate că pentru a putea beneficia de aceste drepturi trebuie să formuleze o cerere scrisă pe care să o înainteze angajatorului împreună cu o copie de pe adeverința de vaccinare eliberată potrivit legii.

În situația în care ziua liberă coincide cu ziua vaccinării, solicitanții au obligația depunerii adeverinței de vaccinare în prima zi lucrătoare de la vaccinare.

Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajații au obligația de a informa angajatorul cu privire la opțiunile de programare a zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiții optime a funcționării activității acestuia”, a precizat ITM Prahova.

În situația în care persoanele prevăzute la lit. a) sau c) anterior indicate sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului, nu se beneficiază de zi liberă plătită, a anunțat ITM.

„Beneficiază de drepturile prevăzute la lit. a) – c) și unul dintre părinți sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum și al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilități”, a anunțat ITM Prahova.

Drepturile acestor persoane, potrivit ITM Prahova, se acordă pe baza adeverinței de vaccinare și a declarației pe propria răspundere a celuilalt părinte sau a reprezentantului legal, potrivit căreia acesta nu a solicitat și nu va solicita zile libere pentru însoțirea la efectuarea vaccinului a copilului cu vârsta sub 18 ani, respectiv a persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani.

„În cazul familiilor monoparentale, în declarația pe propria răspundere se va menționa faptul că părintele se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 3. În situația în care angajatorul refuză să vă acorde drepturile mai sus indicate, vă puteți adresa inspectoratului care va efectua verificările necesare”, a precizat ITM Prahova.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău