- Publicitate -

Harta zgomotului din Ploiești. Unde se află cea mai liniștită zonă

Pe lângă poluarea atmosferică, Ploieștiul are parte și de poluare fonică. Cea mai liniștită zonă din municipiu a fost declarată, în 2018, în baza măsurătorilor efectuate, zona Parcului Regele Mihai I al României. Harta zgomotului din Ploiești urmează să fie reactualizată, însă, de abia după armonizarea legislației specifice de la nivel național cu directiva UE.

Aproape zilnic, la Ploiești, se înregistrează depășiri la anumiți indicatori, când vine vorba de poluare atmosferică.

Cele mai frecvente depășiri se înregistrează la benzen, unde, în anumite intervale orare, limitele anuale maxime admise sunt de peste trei ori mai mari.

Așa s-a întâmplat și marți, când la aproape toate stațiile de monitorizare au fost înregistrate depășiri la indicatorul benzen.

Valoarea maximă anuală a fost depășită, ieri seară, la ora 20.00, de peste trei ori, în stația de monitorizare PH6, unde la indicatorul benzen s-a înregistrat 14,35 ug/m3, în condițiile în care limita este de 5 ug/m3.

Poluare fonică din cauza traficului rutier

Separat de poluarea atmosferică, Ploieștiul este poluat și fonic, în special din cauza traficului rutier.

Zonele cele mai poluate fonic, pe timpul zilei (valorile maxime admise sunt de 70 dB), rămân arterele principale din oraș, respectiv Bulevardul Republicii, de la intrare în oraș – pe toată lungimea – Șoseaua Vestului, Șoseaua Nordului, strada Mărășești, Bulevardul Independenței și DN1A – cartier Ploiești Vest.

Pe timpul nopții, când valorile maxime permise sunt de 60 dB, s-a constatat că tot pe arterele principale se se înregistrează poluare fonică, respectiv pe Bulevardul Republicii, Șoseaua Nordului, Șoseaua Vestului, strada Mărășești, DJ 101D, Bulevardul Independenței și DN1A – cartier Ploiești Vest.

Citește și: Intersecțiile aglomerate din Ploiești. Mașinile parcate la întâmplare, una dintre cauze – FOTO

Măsuri pe hârtie și… atât!

La acea dată, ca măsuri de reducere a nivelului zgomotului generat de traficul rutier s-a recomandat montarea de panouri fonice pe lungimea podurilor, mai ales acolo unde acestea sunt în zona blocurilor, dar și măsuri de restricționare a traficului rutier pe anumite tronsoane, fiind propusă măsura ca în aceste zone accesul să fie numai pietonal.

Una dintre propuneri viza, de exemplu, restricționarea traficului pe zona centrală delimitată de Bulevardul Independenței, strada Gheorghe Lazăr, strada Nicolae Bălcescu, strada Erou Călin Cătălin.

Propunerea era de amenajare a zonei istorice – pietonale a municipiului Ploiești, fapt care ar fi condus, potrivit estimărilor, la reducerea numărului persoanelor expuse la zgomot cu 400 de locuitori pe timpul zilei și cu 800 de locuitori pe timpul nopții.

O altă propunere pentru poluarea fonică generată de traficul rutier viza și fluidizarea traficului pe Șoseaua Vestului. Lucrurile nu s-au schimbat. Asta în condițiile în care au trecut trei ani de la aprobarea planului de măsuri pentru reducerea poluării fonice.

Cea mai liniștită zonă a Ploieștiului

La polul opus, conform acelorași măsurători, cea mai liniștită zonă într-o aglomerare a Ploieștiului a fost declarată cea aferentă Parcului Regele Mihai I al României (aferentă Parcului Sala Sporturilor).

Hărți reactualizate după modificarea legislației la nivel național

Conform reprezentanților Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești, hărțile de zgomot urmau să fie reactualizate în acest an, fiind prevăzută finanțare în acest sens. Totul s-a oprit însă având în vedere că legislația națională trebuie actualizată.

„Legislația specială, la nivel național, trebuie armonizată cu Directiva UE, motiv pentru care am solicitat redirecționarea banilor prevăzuți în buget pentru reactualizarea hărții de zgomot la un alt capitol”, ne-a precizat Zoia Staicu, directorul RASP Ploiești.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord să citiți ziarul Observatorul Prahovean fără reclame, dar contracost? 

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Pericol la intrarea în Școala Mihai Eminescu din Ploiești. Șoferii fac zilnic slalom printre copii

Zilnic elevii școlii Mihai Eminescu din Ploiești riscă să fie loviți de șoferii care fac slalom pe aleile înguste din jurul unității de învățământ. Situația,...

Am călătorit de la Ploiești până la Brașov cu unul dintre cele mai moderne trenuri din România. Ce nu mi-a plăcut

Am mers cu trenul la munte. E vorba de trenul privat Astra Trans Carpatica, unul dintre cele mai moderne trenuri din România. Deși mi-am...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

O firmă care depozitează deșeuri periculoase în Prahova a fost amendată de Garda de Mediu

Incendiul care a izbucnit luna trecută la un depozit de deșeuri periculoase din comuna Albești Paleologu a atras atenția comisarilor gărzii de mediu din...

Avarie la un punct termic din Ploiești. Locatarii nu au nici acum căldură în apartamente

Avaria de la punctul termic 23 din Ploiești afectează 11 scări de bloc, inclusiv din zona străzilor Clemenței și Veniamin Costache. Avarii la rețelele...

Brad Pitt are buletin de România. Cetățean leton, arestat pentru falsificare de documente în Spania

Un cetățean leton, considerat de autoritățile din mai multe țări drept cel mai talentat falsificator de documente din Europa, a fost arestat săptămâna aceasta...

Spitalul din Câmpina, dotat cu un aparat rar, de ultimă generație, pentru spargerea pietrelor la rinichi

Un aparat ultraperformant pentru fragmentarea pietrelor la rinichi a fost achiziționat de către Spitalul Municipal Câmpina. Este unul dintre puținele aparate din România care...

Un român și un italian au furat trufe de pe un fond cinegetic din Prahova. Au folosit câini special antrenați – FOTO

Un român și un italian au fost depistați, joi, în zona montană cu..."diamantele Pământului", pe fondul cinegetic "25 Feleacu". Cele două persoane au recoltat,...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -