Contractul cu Apa Nova, prelungit cu 10 ani la Ploiești – PROIECT

1

Aleșii locali ploieșteni iau în calcul prelungirea cu 10 ani a duratei contractului de concesiune privind gestionarea serviciului public de alimentare cu apă și a serviciului de canalizare în municipiului Ploiești. Proiectul a fost lansat în dezbatere publică.

Proiectul care vizează prelungirea, cu 10 ani, a duratei contractului de concesiune privind gestionarea serviciului public de alimentare cu apă și a serviciului de canalizare în municipiul Ploiești ar urma să se încheie, dacă actuala formă va fi aprobată, la 14.06.2035.

Potrivit documentului publicat pe site-ul Primăriei Ploiești, concesionarul ar urma să suporte, pe lângă sumele alocate pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă și de canalizare, investițiile neexecutate la stația de epurare ape uzate (SEAU), pentru care a fost solicitată o expertiză care urmează să fie finalizată în luna decembrie 2021.

Astfel, conform negocierilor, concesionarul și-a „reiterat disponibilitatea de a realiza investiții suplimentare în sistem, în valoare de 36,7 milioane de euro fără TVA, din care 13,7 milioane de euro fără TVA pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă și de canalizare (Etapa 1) și 23 de milioane de euro fără TVA în principal pentru SEAU (Etapa 2)”.

Lucrările de extindere a rețelelor de alimentare cu apă vizează cartierul Mitică Apostol Mitică Apostol și includ inclusiv lucrări de racordare a rețelei de canalizare, precum și stația de epurare locală și conducta de legătură la canalul deschis care aparține ANAR.

Suplimentar sunt prevăzute lucrări de extindere a rețelei de alimentare cu apă pe anumite străzi din municipiul Ploiești.

„Pentru recuperarea de către concesionar a costurilor investițiilor suplimentare și ținând seama că acestea vor fi realizate în două etape, tariful de bază pentru apa potabilă și tariful de bază pentru canalizare se modifică prin includerea în acestea a costurilor investițiilor suplimentare diminuate cu veniturile suplimentare ale concesionarului provenind din suplimentarea acestora”, se mai precizează în noul acord care ar urma să fie semnat dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat.

Detalii cu privire la proiectul de hotărâre AICI.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

1 COMENTARIU

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău