Zilnic, în fața sediului Casei Județene de Pensii Prahova din Ploiești, este aglomerație. Zeci de persoane așteaptă, la cozi uriașe, să intre în clădire. Reprezentanții Casei Județene de Pensii Prahova susțin că „eventuale aglomerații în fata instituției sunt datorate exclusiv faptului ca intrarea în clădire este calea de acces pentru cele trei instituții care își au sediul in aceeași locație (AJOFM Prahova, AJPIS Prahova si Casa Județeană de Pensii Prahova)”.
„Este revoltător. Sunt oameni în vârstă care vin de la zeci de kilometri distanță, iar programul cu publicul la Casa Județeană de Pensii Prahova este numai până la ora 12.00”, ne-a semnalat la redacție o cititoare a Observatorulph.ro, care susține că nu este normal, ca lumea să aștepte, în picioare, în fața clădirii, ca să-și rezolve problemele.
„La rând stau și oameni în vârstă… Unii au peste 70 de ani. Este anormal să fie ținuți, în picioare, în fața clădirii. Am trecut pe acolo și m-a înfiorat gândul că aceste persoane au parte de un astfel de tratament”, s-a plâns cititoarea Observatorulph.ro.
Reprezentanții Casei Județene de Pensii Prahova susțin că
„Eventuale aglomerații în fata instituției sunt datorate exclusiv faptului ca intrarea în clădire este calea de acces pentru cele trei instituții care își au sediul in aceeași locatie (AJOFM Prahova, AJPIS Prahova si Casa Județeană de Pensii Prahova)”.
Răspunsul Casei Județene de Pensii Prahova:
Actualul program de lucru cu publicul a fost stabilit pe perioada starii de alerta, motivat de situația epidemiologica generata de pandemia de Covid19, si a fost adaptat la nivelul adresabilității beneficiarilor Casei Județene de Pensii Prahova.
Încă de la apariția stării de urgență, și apoi a stării de alertă, instituția noastră a extins modalitățile de comunicare cu beneficiarii (respectiv de primirea cererilor de pensionare sau recalculare/a petițiilor/a memoriilor/a solicitărilor de indemnizații/ajutoare deces), în sensul că primirea solicitărilor se poate realiza și în format electronic pe adresele oficiale ale instituției, pe portalul CNPP și prin poștă.
Și instituția noastră, așadar, s-a raliat la trendul național de digitalizare a serviciilor publice, astfel ca beneficiarii pot solicita informații și depune solicitări la următoarele adrese de e-mail:
– office@pensiiprahova.ro;
– stagii.prahova@cnpp.ro;
– prahova.pi@cnpp.ro;
– ajutor-deces@pensiiprahova.ro;
– campina@pensiiprahova.ro
Eventuale aglomerații în fata instituției sunt datorate exclusiv faptului ca intrarea în clădire este calea de acces pentru cele trei instituții care își au sediul in aceeași locație (AJOFM Prahova, AJPIS Prahova si Casa Județeană de Pensii Prahova).
Pe de altă parte, accesul în instituție este asigurat gradual pentru a se putea respecta dispozițiile legale în vigoare cu privire la numărul maxim de persoane aflate într-un spațiu închis, in contextul epidemiologic actual.
Pentru cei care se adresează Casei Județene de Pensii Prahova, la sediul din Ploiești, sunt deschise, în timpul programului de lucru cu publicul, 6 ghișee.
În plus, încă de la intrare cei care se adresează instituției noastre sunt îndrumați, în permanență, de colegii de la Serviciul Comunicare și Relații Publice, care le pun la dispoziție formulare și le acordă informații în domeniul de competență”.