- Publicitate -

Graffitti pe tramvaiele din Ploiești. Mai mulți tineri pasionați de artă stradală vor promova simbolurile orașului – VIDEO, FOTO

Data:

Tramvaiele din Ploiești vor avea o față nouă, cu ajutorul tehnicii graffitti. Mai mulți tineri pasionați de arta stradală vor promova simbolurile orașului. Primul tramvai a fost deja redecorat. Imagini la finalul textului.

- Publicitate -

Primăria municipiului Ploiești a anunțat, luni, că tramvaiele din Ploiești vor fi personalizate prin intermediul tehnicii graffitti.

„Primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a răspuns pozitiv unei inițiative civice locale, prin intermediul căreia tramvaiele din municipiul nostru vor fi desenate personalizat. Un grup de tineri pasionați de arta stradală dorește ca, prin tehnica graffitti, tramvaiele care circulă în oraș să primească o înfățișare modernă și atractivă, prin intermediul căreia să fie promovată artistic imaginea Ploieștiului, astfel, să ne reamintim și să le arătăm tuturor de ce suntem mândri că suntem ploieșteni. Cu imaginație și din dorința de a exprima aprecierea față de cel mai mare dramaturg român, Ion Luca Caragiale, primul tramvai a fost redecorat exterior în culori vii”, a precizat Primăria Municipiului Ploiești.

În spiritul acestei inițiative locale, potrivit Primăriei Ploiești, „vor fi personalizate, anul acesta, și celelalte tramvaie din municipiul nostru. Acestea vor fi brănduite cu simbolurile urbei noastre, din diferite domenii (cultură, sport, etc)”.

- Publicitate -

Potrivit Primăriei Ploiești, artistul ploieștean, care va realiza gratuit lucrările în cadrul acestui acest proiect, este Călin Silviu (https://www.facebook.com/mebssilviu ), recunoscut în rândul pasionaților de artă stradală cu semnătura MEBS.

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

14 COMENTARII

  1. O tâmpenie. În loc sa scăpăm de toate mazgalelile de pe toți pereții acum facem și pe tramvaie. Facem mazgaleli în loc sa le vopsim decent! Rușine !

  2. Foarte frumos..decât galbenul ăla spălăcit și mizerabil. Pentru cei care sunt indignați, va placea galbenul spălăcit. Restul, problemelor, au alta discuție.Si Rosal și aspectul orașului…

  3. Ar trebui sa fie plătiți acești tineri pentru efortul depus de a ascunde vechimea și rugina acestor tramvaie antice ! Mai laudabila ar fi fost achiziționarea de tramvaie și autobuze noi.

  4. Pentru artist nota 10, pentru idee și lucrare.
    Dar galbene erau mai vizibile. Asa grafitate sunt șanse mai mari sa le deraieze un bemveu, chiar nu le mai vede.

  5. Pentru artist nota 10, pentru idee și lucrare.
    Dar galbene erau mai vizibile. Asa grafitate sunt șanse mai mari sa le deraieze un bemveu, chiar nu le mai vede.
    Sa vezi tamponări motivate de șoferi ca au căscat gura la tramvai…

  6. Decat ruginituri galbene, mai bine graffiti. Nu stiu cat este mai frumos sau nu, dar daca s-ar permite in toate domeniile posibile ca tinerii sa aiba initiative, fie ele bune sau mai putin bune, starea noastra generala ar fi mult mai buna.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

SGU a început operațiunea de demolare a garajelor ilegale din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Angajații SGU Ploiești demolează astăzi mai multe garaje construite...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Accident în Ploiești. Un șofer de 27 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs, miercuri seară, la intersecția...

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...
- Publicitate -