Trei drumuri județene modernizate cu fonduri europene în Prahova. Valoarea contractului: 150 de milioane de lei

1

Consiliul Județean Prahova va semna, săptămâna viitoare, ordinul de începere a lucrărilor de modernizare pentru trei drumuri județene. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, iar valoarea contractului se cifrează la 150 de milioane de lei, cu TVA.

Cele trei drumuri județene, respectiv 102 K, 102 D și 100 C, cu o lungime de 44,5 kilometri vor fi reabilitate și modernizate cu fonduri europene.

DJ 102 K, DJ 102 D și DJ 100C traversează localitățile Urlați, Baba Ana, Ceptura, Ciorani, Fântânele, Fulga, Sălciile, Vadu Săpat și Tomșani.

„Valoarea proiectului de modernizare a celor trei drumuri județene este de 150 milioane de lei, cu TVA, urmând să fie dat ordin pentru execuția lucrărilor”, a precizat Dumitru Tudone, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova.

Modernizarea rețelei de drumuri, care asigură legătura cu județele Dâmbovița și Ialomița, va conduce implicit la îmbunătățirea infrastructurii din toată zona de sud-est a județului.

Autoritățile județene estimează că lucrările vor fi finalizate în 2023.

foto cu caracter ilustrativ

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 40785 075 112

1 COMENTARIU

  1. Dar piste de biciclete pe parcursul acestor drumuri prin comunele si satele judetului Prahova nu se pot adauga??? Asta pentru a feri cetatenii judetului de accidente! Sa ne incadram in ceea ce inseamna bicicleta in Europa in 2021 adica : sa promovam BICICLETA, prin toate mijloacele! Mergeti in Germania, Olanda, Anglia etc. sa vedeti ce inseamna aceasta bicicleta in aceste tari si pentru locuitorii lor, indeosebi! Dar in Ploiesti cand vom merge cu bicicleta in deplina siguranta (nu ca in prezent- aprilie 2021) de la AFI paraul Dambu la Parcul Bucov -atat cat este el amenajat, ca mai avem de amenajat la acest „Parc” 60-70% din suprafata!

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău