Zeci de case din Sângeru, construite fără autorizație. Primăria a început să notifice proprietarii

Povestea cu privire la casele fără autorizație de la Sângeru este mai veche. Anul trecut, în baza unei sesizări a Poliției, cazul a intrat în atenția Inspectoratului de Stat în Construcții, care a aplicat și amenzi. Printre cei sancționați a fost chiar primarul comunei, care spune că toate autoritățile cunosc situația de la Sângeru, însă este greu ca oamenii să intre în legalitate, în condițiile în care nu au documente prin care să li se ateste calitatea de proprietari asupra terenurilor.

Controlul demarat anul trecut de către Inspectoratul de Stat în Construcții Prahova a fost realizat, potrivit ISC, în baza unei sesizări a Poliției, care a solicitat „verificarea modului de exercitarea al controlului privind disciplina în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții de către Primăria comunei Sângeru la imobilele situate în comuna Sângerul, județul Prahova (…)”.

„Situația este mai veche și e complicată pentru că mulți dintre cei care au construit casele în urmă cu mulți ani nu au avut acte de proprietate pe terenuri, pentru că au cumpărat terenurile cu chitanțe de mână. Neavând acte, nu au avut cum să obțină autorizație de construcție și nici nu au cum să intre în legalitate până nu perfectează actele cu terenurile”, a precizat Radu Gheorghe, primarul comunei Sângeru, care ne-a povestit că, pentru rezolvarea problemei, s-a cerut sprijin la toate autoritățile, însă nimeni nu a reușit să lămurească problema.

Edilul comunei, Radu Gheorghe, a mai precizat că locuitorilor li s-au trimis notificări prin care li s-a cerut să intre în legalitate.

„Termenul de intrare în legalitate, dat de ISC, este noiembrie 2021, cu raportare, la fiecare sfârșit de lună cu privire la măsurile care s-au luat”, a mai precizat Radu Gheorghe, edilul comunei Sângeru.

La solicitarea Observatorulph.ro, Inspectoratul de Stat în Construcții ne-a transmis un punct de vedere cu privire la controlul efectuate anul trecut, dată la care s-a constatat că 66 de construcții nu aveau autorizație de construire.

„Ca urmare a verificărilor efectuate pe raza unității administrative a Comunei Sângeru, prin sondaj, împreună cu primarul comunei Sângeru, au fost identificate 66 de construcții aflate în diferite stadii de execuție, majoritatea cu utilitate de locuință. La data efectuării acțiunii de control , nu se efectuau lucrări de construire. Din datele puse la dispoziție în timpul controlului și din adresa de răspuns a Primăriei comunei Sângeru din data de 24.06.2020, rezultă că cele 66 de construcții au fost edificate începând cu anul 1980 fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor autorizațiilor de construire, iar 52 dintre acestea figurează înregistrate în evidențele fiscale”, a precizat ITC.

foto cu caracter ilustrativ

Răspuns Inspectoratului de Stat în Construcții, cu privire la controlul efectuat, în 2020, la Sângeru.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău