Clubul Sportiv Municipal Ploiești a fost, în ultimii ani, ținta unor multiple scandaluri, în principal legate de finanțare, dar și cu privire la numirile care au avut loc la această instituție. Vineri, aleșii locali sunt convocați la ședință extraordinară, unicul proiect de pe ordinea de zi fiind stabilirea unei noi proceduri și a unor noi criterii pentru organizarea concursului pentru ocuparea postului de director la CSM Ploiești.
Postul de director la Clubul Sportiv Municipal Ploiești este vacant din octombrie 2020. La acea dată, Ștefan Grozea și-a înaintat cererea de încetare a contractului de muncă, cu acordul părților, începând cu 1 octombrie.
Citește și: Directorul de la CSM Ploiești și-a dat demisia. Se întoarce, de la 1 octombrie, la RASP
Aleșii locali din Ploiești au fost convocați vineri, începând cu ora 12.00, la o ședință extraordinară, care are pe ordinea de zi proiectul privind modificarea procedurii și criteriilor de organizare a concursului pentru ocuparea funcției de director, atenție, strict pentru CSM Ploiești.
Astfel, dacă proiectul va fi aprobat, candidații trebuie să aibă o vechime în specialitatea ocupării funcției de minim 7 ani.
Mai mult, doritorii unui astfel de post trebuie să aibă studii universitare, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – în ramuri precum: științe – științe juridice/științe administrative/științe economice/știința sportului și educației fizice.