Oborul din Ploiești se redeschide. Ce soluție a găsit Primăria

Oborul Ploiești a fost închis odată cu toate piețele din oraș ca măsură de prevenire a limitării răspândirii COVID 19, adoptată prin hotărâre de guvern la nivel național.

După impunerea noilor măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19, piețele din Ploiești au reușit fie redeschise, prin găsirea unor soluții provizorii. În schimb, oborul a rămas în continuare închis.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local, de joi, s-a aflat un proiect prin care sintagma „obor” să fie transformată în „piață mixtă” astfel încât suprafața unde comercianții își desfășoară activitatea să poate fi păstrată deschisă.

Subiectul a trezit și controverse pe motiv că proiectul de hotărâre a inclus și modificarea contractului prin care SC HALE ȘI PIEȚE urmează să preia în administrare o suprafață de peste 6300 mp care în urmă cu mai mulți ani a fost dată în concesiune către Mecca Plast.

Cum subiectul legat de concesiune a făcut obiectul unui litigiu între Primăria Ploiești și societate, mai mulți consilieri locali au ridicat mai multe semne de întrebare cu privire la  finalizarea litigiului. Într-un final, proiectul a fost aprobat.

Hotărârea va intra în vigoare în momentul în care va primi viza de legalitate și va fi semnat documentul cu privire la modificarea contractului cu SC Hale și Piețe.

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău