Cristian Ionescu, prefectul județului, în vizită în trei comune din Prahova cu rata de infectare ridicată

Domnul prefect al județului Prahova, Cristian Ionescu, s-a deplasat astăzi, 25 noiembrie, în comunele Târgșoru Vechi, Ariceștii Rahtivani și Lipănești, unități administrativ teritoriale intens circulate și unde, totodată, ratele de infectare cu SARS-CoV-2 sunt ridicate, fiind peste 4/1000 de locuitori.

Ca și în cazul vizitelor anterioare, domnul prefect a avut discuții cu edilii celor trei comune în încercarea de a identifica principalele cauze care au dus la numărul crescut de cazuri confirmate cu noul coronavirus, precum și identificarea unor soluții care să stopeze și să diminueze răspândirea infecției cu SARS-CoV-2. Totodată, a dorit să se asigure că toate restricțiile adoptate de către membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), valabile inclusiv în cele trei U.A.T.-uri, sunt cunoscute și puse în practică.

În cadrul vizitei de lucru, domnul prefect Cristian Ionescu le-a recomandat primarilor să continue acțiunile derulate până acum în ceea ce privește dezinfecția spațiilor publice, dar și o mai mare implicare, împreună cu reprezentanții Ministerului Administrației și Internelor (MAI), în informarea cetățenilor privind pericolul pe care-l prezintă noul coronavirus atât pentru ei, cât și pentru apropiații lor, a regulilor pe care trebuie să le respecte, cât și verificarea și sancționarea tuturor celor care încalcă legislația elaborată pentru combaterea răspândirii bolilor.

Totodată, i-a asigurat pe edili de toată deschiderea din partea Instituției Prefectului Prahova în privința găsirii și aplicării tuturor soluțiilor legale care pot stopa răspândirea noului coronavirus.

Vă reamintim că, în prezent, în cele trei U.A.T-uri sunt în vigoare restricțiile aprobate prin Hotărâri ale CJSU Prahova, valabile pentru o perioadă de 14 zile, dar cu posibilitatea de prelungire, în funcție de evoluția situației epidemiologice.

 

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău