Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici: „Obligațiile fiscale nu vor crește în 2021 în raport cu acest an”

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a dat asigurări, luni, că obligațiile fiscale din 2021 nu vor crește comparativ cu acest an. Anunțul edilului a fost făcut în contextul în care dezbaterea publică pe tema impozitelor și taxelor locale pentru anul 2021 a fost anulat din cauza situației epidemiologice. Ploieștenii pot transmite propuneri pe această temă pe site-ul municipalității.

„Având în vedere contextul epidemiologic actual și măsurile dispuse la nivel național pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2, respectiv interzicerea adunării unui număr mare de persoane într-un spațiu închis, autoritatea publică ploieșteană a luat decizia de a nu se mai organiza activitatea respectivă”, a anunțat, luni, Primăria Ploiești.

Dacă ploieștenii au recomandări, propuneri și/sau sugestii pe marginea proiectului de hotărâre privind impozitele și taxele locale pentru anul 2021, avem rugămintea să le transmită pe adresa de email comunicare@ploiesti.ro .

„Dialogul deschis cu ploieștenii este foarte important pentru mine și tocmai de aceea consider principiul transparenței decizionale ca fiind fundamental în activitatea administrației publice locale. Suntem în acest context pandemic care, din păcate, limitează întâlnirile față în față cu cetățenii. Trebuie să fim responsabili față de ceilalți și să respectăm măsurile de distanțare socială. Ploieștenii trebuie să știe că obligațiile lor fiscale nu vor crește în 2021 în raport cu acest an. Dacă sunt cetățeni care doresc să ne transmită propuneri pe această temă îi invit să ne scrie și îi asigur că sugestiile lor vor fi atent analizate. Mulțumim ploieștenilor pentru înțelegere față de decizia luată! ”, a declarat Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiești.

Primăria Ploiești a mai precizat că „în cadrul proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2021 supus dezbaterii publice se regăsesc impozitele și taxele locale nemodificate în raport cu anul anterior, impozite indexate doar cu rata inflației de 3,8%, conform Hotărârii de Consiliu Local nr. 106/2020 și art.491 din Codul fiscal”.

foto cu caracter ilustrativ

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău