- Publicitate -

Verificări la Spitalul Județean Ploiești, după tragedia de la Piatra Neamț

Data:

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat că a solicitat conducerii Spitalului Județean de Urgență Ploiești să verifice modul în care sunt îndeplinite normele PSI și rețelele electrice din unitatea sanitară.

- Publicitate -

„Pentru a elimina orice risc ca o tragedie similară celei de la Spitalul Județean din Piatra Neamț să se întâmple la noi, i-am cerut lui Bogdan Nica, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Ploiești să verifice, începând de astăzi, îndeplinirea normelor PSI, a celor specifice domeniului și rețelele electrice din unitatea sanitară”, a anunțat, duminică, Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, precizând că instituția pe care o conduce „va pune la dispoziția Spitalului Județean de Urgență Ploiești, fără nicio ezitare, toate resursele necesare creșterii siguranței pacienților”.

„În aceste momente de grea încercare pentru comunitatea din Neamț, vreau să transmit sincere condoleanțe familiilor îndoliate și urări de însănătoșire grabnică celor răniți”, a mai anunțat Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova.

Reamintim faptul că, sâmbătă seară, la Secția de Terapie Intensivă, destinată pacienților cu Covid-19 de la Spitalul Județean Piatra Neamț a izbucnit un incendiu soldat cu 10 persoane decedate și mai multe persoane rănite.

- Publicitate -

Noi detalii cu privire la incendiul de la Secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. 10 pacienți au murit

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Accident în Comarnic. Este al doilea eveniment rutier produs pe DN1, joi seara

Cel de al doilea accident s-a în Comarnic, primul...

Oradea a avut, doar în 2023, investiții din fonduri europene de 918 milioane lei. Ploieștiul…?

Numai în anul 2023 Municipiul Oradea a finalizat investiții...

Accident pe DN1, în zona Azuga. Șoferii autoturismelor implicate sunt asistați medical

Evenimentul rutier s-a produs joi, după ora 17, la...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -