Situație revoltătoare la spitalul județean din Ploiești. Patru ventilatoare erau nefolosite în magazie, în timp ce bolnavii COVID din ATI rămâneau fără aer!

O situație incredibilă a fost dezvăluită, astăzi, de președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu. Acesta a declarat că în magazia spitalului județean de urgență din Ploiești s-au găsit patru ventilatoare care nu erau folosite. Asta, deși 6 paturi din secția de terapie intensivă destinată pacienților covid nu erau dotate cu aceste aparate vitale pentru bolnavii aflați în stare gravă!

În secția de terapie intensivă dedicată bolnavilor COVID de la spitalul județean de urgență Ploiești, cu 18 paturi, doar 12 sunt dotate și cu ventilatoare, deși pacienții aflați în stare gravă au nevoie de aceste dispozitive pentru a putea supraviețui.

Astfel, s-a ajuns în situația incredibilă ca pacienții să fie schimbați între ei astfel încât să  poată respira și lupta cu boala.

”În acest context am identificat patru ventilatoare într-o magazie, care proveneau dintr-o donație. Mai era nevoie de alocarea unei sume infime pentru a deveni funcționale, iar astăzi am făcut acest lucru”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, într-o conferință de presă.

Acesta a precizat că s-au mai alocat astăzi bani pentru cumpărarea altor șase ventilatoare astfel încât capacitatea de tratare a bolnavilor covid aflați în stare gravă va crește la 22 de paturi.

”Am putea cumpăra mai multe ventilatoare, dar din păcate nu avem și personal medical suficient pentru a crește capacitatea de tratare a bolnavilor” a precizat Iulian Dumitrescu.

VIDEO Înregistrarea conferinței de presă – subiectul ventilatoarelor poate fi urmărit de la minutul 3 al filmării:

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596