- Publicitate -

Poluare cu PM10 la Ploiești. Ministerul Mediului, explicație pentru nivelul ridicat în aer al pulberilor în suspensie

Ministerul Mediului a anunțat că, în cursul nopții de 24/25 octombrie (între orele 20.00 și 24.00) concentrațiile poluanților monitorizați în cadrul Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului au înregistrat creșteri la aproape toate stațiile de monitorizare din țară. La Ploiești, au fost raportate valori la fel de mari, în special în stația de monitorizare PH5.

- Publicitate -

La stațiile PH1 și PH2 din Ploiești, valori mai mari la pulberile în suspensie s-au înregistrat în intervalul 20.00 – 23.00, când nivelul PH10 s-a situat între 80,45 – 90,75 unități/mc, în timp ce în stația de monitorizare PH5, la indicele specific corespunzător, s-au înregistrat valori orare mai mari de 100 de unități/mc.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Mediului, valoarea limită zilnică pentru protecția sănătății umane este de 50 ug/m3.

Ministerul Mediului a anunțat că în stațiile de monitorizare a calității aerului, la nivel național, s-au înregistrat creșteri la aproape toate stațiile de monitorizare din țară.

„În ceea ce privește aglomerarea București-Ilfov, valoarea concentrațiilor de PM2,5 raportată la cea a PM10 (aprox. 80%) indică existența unor procese de ardere desfășurate la începutul serii, creșterea concentrațiilor fiind favorizată de dispersia foarte slabă a poluanților (calm atmosferic aproape total instaurat de la ora 18:00). Nu au fost depășite valorile limită, cu excepția PM10, în cazul căruia concentrația medie zilnică a depășit valorile limită la stațiile B6 (60 micrograme/mc) și B1 (55 micrograme/mc)”, a susținut Ministerul Mediului.

Potrivit Ministerului Mediului, „evoluția concentrațiilor (PM10, PM2,5 NO2, CO, benzen) și a indicatorilor meteo indică posibile cauze emisiile din traficul rutier acumulate pe parcursul zilei și încălzirea rezidențială cu lemne și alte tipuri de combustibil din zonele periurbane ale Bucureștiului”.

Ministerul Mediului susține că, deși emisiile de poluanți nu au fost semnificative, factorii meteo au influențat dispersia poluanților și au condus la aceste creșteri față de zilele precedente.

- Publicitate -

„Precizăm că, pe parcursul intervalului orar în care s-au înregistrat creșterile, echipele de permanență ale Gărzii Naționale de Mediu s-au aflat continuu în teren pentru a monitoriza situația și pentru a identifica eventuale arderi necontrolate sau ilegale. În urma raportărilor, nu au fost semnalate incidente care să afecteze calitatea aerului”, a mai precizat Ministerul Mediului.

Efecte nocive asupra stării de sănătate:

Conform Ministerului Mediului, „dimensiunea particulelor este direct legată de potențialul de a cauza efecte. O problemă importantă o reprezintă particulele cu diametrul aerodinamic mai mic de 10 micrometri, care trec prin nas și gât şi pătrund în alveolele pulmonare provocând inflamații și intoxicări. Sunt afectate în special persoanele cu boli cardiovasculare și respiratorii, copiii, vârstnicii şi astmaticii”.

„Copiii cu vârsta mai mică de 15 ani inhalează mai mult aer, și în consecință mai mulți poluanți. Ei respiră mai repede decât adulții și tind să respire mai mult pe gură, ocolind practic filtrul natural din nas. Sunt în mod special vulnerabili, deoarece plămânii lor nu sunt dezvoltați, iar țesutul pulmonar care se dezvoltă în copilărie este mai sensibil.
Poluarea cu pulberi înrăutățește simptomele astmului, respectiv tuse, dureri în piept și dificultăți respiratorii. Expunerea pe termen lung la o concentrație scăzută de pulberi poate cauza cancer și moartea prematură”, se precizează pe site-ul Ministerului Mediului.

Calitateaer.ro – monitorizare stație Ploiești:

Grafic Ministerul Mediului

Provocarea observatorul prahovean

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

1 COMENTARIU

  1. Poate ca pe termen scurt nu ne afecteaza, dar pe termen lung sunte efecte foarte grave. Coruptia si incompetenta din Ministerul Mediului, Garda de mediu isi spun cuvantul.
    Multumim autoritatilor pentru aerul otravit pe care il respiram!

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Interviu cu medicul Cristian Vintilescu, proprietarul Mediurg: „Cea mai mare avere a unei firme sunt angajații”

Medicul Cristian Vintilescu este asociat în Prahova cu Centrul Medical Mediurg, un colos complex care cuprinde, printre altele, Spitalul de Recuperare „Sfântul Anton”, Mediurg,...

Câți bani primesc tinerii șomeri care se angajează în 2024. Prima de instalare este de 12.500 de lei

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat că acordă, prin Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, stimulente tinerilor care se angajează. Tinerii...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Interviu cu medicul Cristian Vintilescu, proprietarul Mediurg: „Cea mai mare avere a unei firme sunt angajații”

Medicul Cristian Vintilescu este asociat în Prahova cu Centrul Medical Mediurg, un colos complex care cuprinde, printre altele, Spitalul de Recuperare „Sfântul Anton”, Mediurg,...

Accident în zona Halelor Centrale din Ploiești – FOTO

Accidentul rutier s-a produs, luni seară, în zona Halelor Centrale din Ploiești, după ce două auto au intrat în coliziune. Din fericire, evenimentul rutier...

Câți bani primesc tinerii șomeri care se angajează în 2024. Prima de instalare este de 12.500 de lei

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat că acordă, prin Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, stimulente tinerilor care se angajează. Tinerii...

„Copiii ar trebui să beneficieze de prima consultație stomatologică odată cu apariția primului dințișor”. Interviu cu Dana Albert, medic specialist pedodont, RAD Medical Center

Vizita la medicul pedodont, specialistul care se ocupă de problemele dentare ale copiilor, este recomandată odată cu apariția primilor dințișori. Printr-o examinare regulată, micuții...

Cât costă vacanța „de schi” în țară în cazul în care copilul chiar merge la schi

A început în Prahova săptămâna dedicată vacanței „de schi”, așa cum au denumit-o guvernanții. La ce preț se ridică o astfel de vacanță? Motivele...
Emisiuni
- Publicitate -

Vrei să faci parte din forțele speciale de comando ale armatei române? Numărul de locuri disponibile, acte necesare și probele de concurs

Forțele pentru Operațiuni Speciale Române au anunțat că se fac înscrieri pentru posturile de soldat gradat profesionist în forțele pentru operații speciale. Depunerea dosarelor...

Subvenția pentru Rabla Plus scade la jumătate, de la 10.000 la 5.000 de euro. Vă mai tentează achiziția de mașini electrice?

În decembrie, reprezentanții Ministerului Mediului anunțau o posibilă reducere a eco-bonusul în Programul Rabla Plus cu 2-3000 de euro. Relansarea programului în 2024 vine...

Ce amenzi riscă românii care dau foc la resturile de vegetație

Se apropie primăvara, iar persoanele care stau la casă se vor apuca de curățenie prin curte. Astfel, tot mai mulți oameni aleg să dea...

Marian Godină reacționează la melodia Macarena a Erikăi Isac: „Mă întreb, dragi femei, cu cine […] vă întâlniți voi și mai ales unde?”

​Polițistul Marian Godină a avut o reacție pe Facebook în legătură cu melodia momentului, „Macarena”, cântată de Erika Isac, care în patru zile de...

Primăria din Odorheiu Secuiesc, amendată cu 10.000 de lei pentru tragedia de la internatul al cărui acoperiș s-a prăbușit

Primăria din Odorheiu Secuiesc, amendată cu 10.000 de lei de către Inspectoratul de Stat în Construcţii Harghita în cazul autorizaţiei emise pentru lucrările la...
Emisiuni
- Publicitate -