Primarul de la Provița de Sus a fost demis de prefect. Lista aleșilor care și-au pierdut mandatul înainte de alegerile locale

0

Prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu, a emis ordinul de încetare a mandatului primarului de la Provița de Sus. Decizia a fost luată după ce edilul s-a înscris în alt partid față de cel pentru care a candidat și a fost votat la alegerilor locale din 2016.

Ordinul prefectului prevede încetarea mandatului primarului de la Provița de Sus, înainte de expirarea duratei normale, ca urmare a înscrierii în alt partid față de cel pentru care a candidat și a fost votat la alegerile locale din 2016.

Dispoziția a fost emisă pe data de 15 septembrie 2020, se precizează în comunicatul Prefecturii Prahova.

Contactat telefonic, Tarcisius Ovidiu Ioan Movileanu, primarul comunei Provița de Sus, a precizat că în prezent este în concediu medical din cauza unor probleme de sănătate.

Acesta a susținut că, într-adevăr, la alegerile din 2016 a candidat din partea PSD, iar în prezent și-a depus candidatura, pentru cel de-al doilea mandat de edil, din partea PNL.

Astfel de decizii de încetare a mandatului înainte de expirarea duratei normale au fost luate și pentru edilii localităților Băicoi, Mizil, Bărcănești, Iordăcheanu și Păulești.

Totodată, măsura s-a aplicat și în cazul a doi consilieri județeni și a 19 consilieri locali de la Mizil (5), Albești Paleologu (3), Măgurele (3), Scorțeni (2), Iordăcheanu (4) și Posești (2).

„Ordinele au fost emise în baza prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, coroborate cu prevederile Legii nr.14/2003 – Legea partidelor politice, republicată”, a anunțat Prefectura Prahova, care a precizat că, potrivit legislației, „în situația în care mandatul primarului ales la alegerile locale din anul 2016 a încetat înainte de termen, atribuțiile acestuia sunt preluate de către viceprimarul ales, care devine viceprimar cu atribuții de primar”.

Verificarea  apartenenței politice a unei persoane care candidează la alegerile locale din anul 2020, pentru funcția de primar, consilier local sau consilier județean se realizează de către birourile electorale de circumscripție care adoptă hotărâri de acceptare a candidaturii pentru persoanele participante, având la bază declarația persoanei de acceptare a candidaturii în cadrul căreia declară pe propria răspundere sub sancțiunea legii penale, apartenența sa politică, precum și lista cu propuneri de candidați a partidelor politice sub semnătura conducerii acestora care confirmă calitatea de membru al partidului politic respectiv pentru persoanele care sunt cuprinse în listă.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău