„Klausenburg Retro Racing”, la Ploiești. Organizatorii au depus cerere la Primărie

0

Unul dintre cel mai frumoase evenimente din România dedicate mașinilor retro, „Klausenburg Retro Racing” ar putea avea loc, în octombrie, la Ploiești. Organizatorii au solicitat aprobare Comisiei de avizare a cererilor de organizare și desfășurare a adunărilor publice, din cadrul Primăriei Ploiești.

Asociația Club Sportiv Klausenburg Retroracing Cluj – Napoca au depus o cerere la Primăria Ploiești prin care solicită aprobare pentru organizarea evenimentului „Klausenburg Retro Racing”, Ediția a XXI-a Ploiești 2020.

Potrivit cererii înregistrate la Primărie, organizatorii solicită aprobare pentru închiderea circulației pe Bulevardul Independenței, pe durata evenimentului, precum și înainte, respectiv în data de 17 octombrie, în intervalul orele 14.00 – 22.00.

Totodată se solicită aprobare pentru închiderea circulației și accesului în incinta Parcului Municipal Vest, într-o anumită zonă unde ar urma să fie organizat evenimentul, de sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 12.00, până duminică, 18 octombrie, ora 22.00, în vederea amenajării și delimitării circuitului.

Comisia de avizare a cererilor de organizare și desfășurare a adunărilor publice a analizat, luni, solicitarea, dar momentan nu a fost luată o decizie.

Subiectul va fi reluat, vineri, dată până la care organizatorii trebuie să depună un plan de măsuri în contextul limitării răspândirii Covid-19, precum și legat de modul de delimitare a traseului, pentru evitarea apariției oricăror incidente.

Foto: Sursă – Facebook – Klausenburg Racing

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău