Șase aleși locali din Prahova au rămas fără mandate. Explicația prefectului

0

Cinci consilieri locali din Mizil și primarul comunei Păulești au rămas fără mandate după ce prefectul județului Prahova a emis noi ordine.

Comunicatul Prefecturii Prahova

Prefectul județului Prahova, domnul Cristian Ionescu, a emis noi ordine de încetare a mandatului înainte de expirarea duratei normale, ca urmare a înscrierii în alte partide față de cele pentru care au candidat și au fost votați la alegerile locale din 2016, pentru alți șase aleși locali din două unități administrativ teritoriale.

Este vorba despre cinci consilieri locali din orașul Mizil și de primarul comunei Păulești. Dispozițiile au fost deja comunicate celor în cauză.

Ordinele au fost emise în baza prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, coroborate cu prevederile Legii nr.14/2003 – Legea partidelor politice, republicată.

Conform legislației în vigoare, în situația în care mandatul primarului ales la alegerile locale din anul 2016 a încetat înainte de termen, atribuțiile acestuia sunt preluate de către viceprimarul ales, care devine viceprimar cu atribuții de primar

Totodată, vă comunicăm că, verificarea  apartenenței politice a unei persoane care candidează la alegerile locale din anul 2020, pentru funcția de primar, consilier local sau consilier județean se realizează de către birourile electorale de circumscripție care adoptă hotărâri de acceptare a candidaturii pentru persoanele participante, având la bază declarația persoanei de acceptare a candidaturii în cadrul căreia declară pe propria răspundere sub sancțiunea legii penale, apartenența sa politică, precum și lista cu propuneri de candidați a partidelor politice sub semnătura conducerii acestora care confirmă calitatea de membru al partidului politic respectiv pentru persoanele care sunt cuprinse în listă.

Față de prevederile legale în vigoare, respectiv la: art. 160, alin.(1), lit. h, alin. (7), (9), (10), art. 204, alin. (2), lit. j, din Codul Administrativ, art.46, 47 și 52 din Legea 115/2015 pentru alegerea autorității publice locale și la art. 8, alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.14/2003 – Legea partidelor politice, republicată,  apartenența politică a unei persoane care candidează la alegerile locale din anul 2020 e certificată de :

–         Persoana în cauză care a completat și semnat declarația de acceptare a candidaturii

–         Partidul care certifică calitate de membru al persoanelor din lista cu propunerile de candidați

–         Hotărârea de acceptare a candidaturii a Biroului electoral de circumscripție, care garantează îndeplinirea condițiilor legale de către o persoană care și-a depus o candidatură pentru o funcție de ales local în cadrul alegerilor locale din anul 2020.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău