În timp ce autoritățile se ceartă în Ploiești pe tema majorării tarifului pentru salubritate…

0

În ședința de luni a Consiliului Local Ploiești, pe ordinea de zi a figurat și un proiect legat de împuternicirea primarului Adrian Dobre pentru votul care ar urma să aibă loc cu privire la propunerea de majorare a tarifelor pentru activitatea de colectare și transport deșeuri, prin introducerea taxei de rampă.

Discuțiile cu privire la proiectul privind introducerea taxei de rampă în tarif ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, la ședința Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriat pentru Managementul Deșeurilor Prahova, când toți primarii din 36 de localități din Prahova, inclusiv din Ploiești, ar urma să-și exercite un vot pe un astfel de subiect.

Detalii despre discuțiile din ședință în articolul publicat AICI.

Între timp, de la ploieșteni au început să reapară imaginile pe care speram să nu le revedem și în acest an, acele imagini care transformaseră Ploieștiul în ”orașul gunoaielor”, imagini care păreau să nu mai fie de actualitate și în acest an.

Cititoare Observatorulph.ro: ”Așa arată ghena de gunoi în plină pandemie și stare de alertă. Nu murim de Covid19, dar murim din cauza mirosului insuportabil, emanat de gunoiul stricat! Oare primăria și firma Rosal mai există în acest oraș?
Str. Domnișori (în spatele blocului 7F! Cât să mai suportăm nesimțirea autorităților?”

 

Dacă tariful pentru salubritate va fi majorat, vom afla în curând. Dacă programul de colectare se respectă, dar nu este corect calibrat, așa cum se întâmpla anul trecut, din nou vom verifica. Ceea ce pare însă să nu se schimbe este felul în care unii dintre noi aleg să-și arunce gunoiul menajer…

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău