FOTO-DOCUMENTE: Cum puteau prahovenii să călătorească în străinătate în anii 1930. Condiții mai puțin obișnuite impuse de autorități

0

Rolul Prefecturii în gestionarea vieții românilor, de-a lungul vremurilor, este frumos și cu răbdare recreat, asemenea unui joc de puzzle, de către istoricul Codruț Constantinescu. „Piesa“ de astăzi se oprește la libertatea de mișcare a prahovenilor, în special, și românilor, în general, în perioada interbelică. Și atunci, ca și acum, de eliberarea documentelor de călătorie era responsabilă Prefectura.

Având în vedere că în cadrul Instituției Prefectului funcționează și Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple, este interesant de amintit cum se proceda în perioada interbelică pentru eliberare acestor documente pentru prahovenii care doreau să plece în străinătate.

În anii 1930, cetățenii români depuneau cereri pentru eliberarea de pașapoarte care însă nu aveau o valabilitate extinsă și generală, ca acum, ci limitată în timp și spațiu (trei luni sau un an).

Pentru a se obține pașaportul se făcea o cerere către Chestura de Poliție, care era subordonată prefectului.

Cele mai multe cereri din dosarele din Fondul Prefectura Prahova sunt olografe, nu exista un format standard.

Solicitantul pașaportului menționa prefectului inclusiv scopul, durata și locul unde avea loc vizita.

Libertatea de mișcare în Europa interbelică nu era neapărat limitată, însă nici nu se trecea dintr-o țară în altă ca acum, când una din cele patru libertăți fundamentale ale Uniunii Europene este tocmai cea de mișcare a persoanelor.

Pentru a li se aproba cererea de eliberare a pașapoartelor, doritorii trebuiau să îndeplinească anumite condiții și să depună și alte documente.

Bărbații erau obligați să dovedească situația lor militară, regimentul din care făceau parte, iar aceasta se făcea doar printr-un certificat emis de cercul militar de care aparțineau.

Pe lângă acest document, trebuia să se dovedească faptul că nu aveau datorii la Precepția locală (Administrația Financiară locală), iar ultimul document, dar și cel mai important, reprezenta o dovadă de bună purtare, eliberată de poliția din localitate.

Prin 1937 exista o ștampilă care atesta că respectivul cetățean nu se afla în baza de date a Siguranței și nu reprezenta o amenințare pentru Regat (nu era comunist).

Motivațiile din scurta cerere adresată prefectului ascund și mici povești de viață, complet necunoscute, și dovedesc prosperitatea, cel puțin a unor categorii de cetățeni din România interbelică.

Funcționari, angajați ai rafinăriilor în diverse poziții, chiar profesorii își puteau permite să aibă soții casnice, care aveau grijă de familie și copii.

Aceste categorii își permiteau chiar să-și trimită soțiile „pentru recreație în Polonia pentru trei luni” sau „pentru a-și cauta sănătatea la băile de la Karlsbad” sau fiii/fiicele să studieze în Franța, asigurându-le subzistența, plătindu-le taxele etc.

Evident, marea majoritate a țăranilor nu își permiteau astfel de extravaganțe, mulțumindu-se probabil cu scurte vizite în capitalele de județ. De altfel, în arhive nici nu se găsesc astfel de cereri ale țăranilor din județ.

FOTO Documente

Text și documentare foto: istoric Codruț Constantinescu, consilier în cadrul Instituției Prefectului Prahova

sursa: ph.prefectura.mai.gov.ro

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău