Pandemia a redus impozitele la Ploiești. Taxă de teren de doar 0,58 lei/mp/zi pentru terasele de vară

0

Ploieștiul va avea cea mai mică taxă pentru ocuparea terenului pentru terasele de vară. Aleșii locali au aprobat ca din această lună taxa să fie diminuată cu 50%, respectiv de 0,58 lei/mp/zi.

Hotărârea de Consiliu Local a intrat în vigoare în luna iunie și prevede diminuarea cu 50% a taxei pentru „ocuparea terenului pentru terasele de vară”.

Astfel, potrivit hotărârii publicate pe site-ul Primăriei Ploiești, „Stabilește, corespunzător alin. (1), că începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri taxa datorată pentru ,,ocuparea terenului pentru terase de vară” prevăzută în tabelul nr. 18 – poziția nr. 3, din Anexa nr. 1, litera h) „alte taxe locale”, punctul I, din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr.514/19.12.2019 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2020 este de 0,58 lei/mp/zi”. (Vezi AICI hotărârea).

Prin comparație, proiectul privind stabilirea tarifelor pentru bunurile administrate la Parcul Memorial Constantin Stere prevede că pentru perioada 1 aprilie – 30 septembrie, pentru folosirea de spații cu dotări pentru desfășurarea de activități comerciale tariful este 65 de lei/mp/lună.

Noua taxa stabilită pentru terasele de vară nu este însă singura reglementare aprobată prin hotărâre de Consiliu Local Ploiești în favoarea celor care desfășoară astfel de activități.

Citește și: Afacerea „terasa de vară” la Ploiești. Cinci ani fără licitație și fără acorduri de la instituțiile de control pentru evenimentele Primăriei – proiect

Separat, aleșii locali au aprobat tot la finele lunii mai ca „începând cu data de 10.07.2020, se prelungește cu o perioadă de 5 ani termenul de valabilitate al procedurii privind organizarea și funcționarea teraselor de vară cu profil de alimentație publică amenajate în municipiul Ploiești”.

Cu alte cuvinte, pentru închirierea terenurilor nu va mai fi nevoie de licitație. Cel puțin cinci ani de acum încolo.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău