Dacă asfaltarea din fața unei stații TCE Ploiești durează cât pandemia, să se determine în câte secole s-ar putea asfalta o stradă întreagă

0

Nu este nici o problemă de matematică, nici una de intuiție sau perspicacitate, cu una simplă… de administrație.

Restricțiile de mobilitate din perioada pandemiei au oferit o oportunitate nesperată municipalității ploieștene. Deși se circula, fluxul vehiculelor din trafic era destul de redus, suficient cât în Ploiești să se rezolve multe dintre problemele de pe domeniul public, fără prea mult disconfort.

Poate că v-ați fi așteptat să vedeți străzi reparate, parcuri reamenajate, spații verzi curățate și replantate. Poate, dar în altă viață, nu în aceasta și nu în Ploiești. Un exemplu prin comparație a fost publicat AICI.

În privința stațiilor de autobuz de pe Bulevardul Independenței, ”uimitoare”  este durata de execuție pentru aceste lucrări. Erau necesare, pentru că arătau jalnic, cu gropi sau asfal deformat, din cauza lucrărilor foarte slabe calitativ executate în trecut.

Doar că, așa cum ne-am obișnuit în Ploiești, lucrări aparent simple, care presupun câteva operațiuni fără prea mare grad de dificultate, ajung să dureze cât lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului, dacă patriarhul ar avea întreg bugetul la dispoziție.

Iată ce spune un șofer de autobuz TCE, care conduce zilnic pe unul din traseele de pe Bulevardul Independenței:

”Sunt unul dintre șoferi de la TCE care din cauza nepriceperii sau nepăsării domnilor de pe la birourile noastre (și slavă Domnului, sunt fără număr) suntem înjurați zilnic din cauza stațiilor de autobuz de pe Bulevard, zonele 13 decembrie și Ana-Ipătescu. Acestea se află în lucru de ceva vreme și sigur, la cum se mișcă treaba prin orașul nostru, va mai dura.

Noi trebuie să oprim după stație. Cum birocrații noștri nu au fost în stare să pună măcar o hârtie pe un pom, acolo unde trebuie să aștepte omul în stația provizorie, călătorul stă și el unde crede că ar fi stația, iar dacă nu îl iei, în cazul în care stă unde nu trebuie, ești înjurat.

Dacă îl iei și se lovește la urcare sau coborâre, ești vinovat pentru că nu aveai voie să oprești. Poate cu ajutorul dumneavoastră publicând ceva le vine și lor mintea la cap să pună un afiș. Noi am anunțat dispeceratul, dar fără folos.”

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău