Scandal pe tema amânării plății ratelor de Primăria Ploiești. Proiectele inițiate de primarul Dobre nu au avut viză de legalitate

0

Aleșii locali au fost convocați, marți, în ședință de îndată, pe ordinea de zi figurând patru proiecte de hotărâre prin care s-a propus amânarea ratelor la bănci. Numai că ședința s-a terminat într-un timp record pe motiv că niciun proiect inițiat de primarul Adrian Dobre nu avea viză de legalitate.

Ședința Consiliului Local Ploiești a fost convocată, marți, la ora 14.30, iar pe ordinea de zi au figurat patru proiecte de hotărâri inițiate de primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, prin care s-a propus amânarea plăților ratelor la bănci, credite contractate de-a lungul timpului de municipalitate. Este vorba despre ratele la BCR, BRD, Cec Bank și Exim Bank.

Încă de la începutul ședinței, consilierul local George Popa (PNL) a susținut că există o serie de neclarități.

„Aș dori ca acest proiect, ca și următoarele trei, pe care o să le supuneți în discuție, să fac o propunere de prorogare, a acestui proiect și a următoarelor trei ăproiecte deoarece sunt unele neclarități, una pe textul că Consiliul Local nu poate să aprobe, ci să solicite acest lucru și în al doilea rând am observat că decât o singură bancă, în speță CEC Bank, a trimis într-un format scris, și pe mail, această solicitare către Primăria Ploiești și către Consiliul Local”, a susținut George Popa, consilier local

Citește și: Primăria Ploiești vrea să amâne ratele la bănci până la finele anului 2020 – UPDATE

Surpriză, însă! În timp ce alesul local solicita prorogarea, președintele de ședință, George Botez, a fost anunțat că nici un proiect de pe ordinea de zi, care viza amânarea la plată a ratelor, nu avea viză de legalitate.

Ședința Consiliului Local Ploiești s-a terminat, prin urmare, într-un timp record, nu înainte ca mai mulți aleși locali să solicite un calcul al efortului financiar în cazul amânării la plată a ratelor către bănci.

„Trebuie făcută o analiză corectă pe tema bugetului local, astfel încât să cunoaștem gradul de colectare a taxelor și impozitelor, dar și gradul de îndatorare al municipiului Ploiești. Nu am fost informați nici cu privire la ceea ce va însemna amânarea plății ratelor și cum se va răsfrânge acest lucru asupra bugetului. Atât eu cât și alți colegi din Consiliul Local am solicitat această analiză cu privire la efortul financiar care ar urma să fie suportat de municipalitate în cazul amânării la plată a ratelor”, a declarat Cristian Ganea, viceprimarul municipiului Ploiești.

Reamintim faptul că Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere inclusiv primarului Ploieștiului, Adrian Dobre, cu privire la motivele care au stat la baza propunerii amânării plății ratelor la bănci.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău