- Publicitate -

Ploieștiul blocat sub pandemia Covid-19. Mai multe primării din Prahova nu au sistat lucrările de infrastructură – FOTO

De mai bine de o lună, lucrările de investiții și reparații din Ploiești sunt sistate, ca măsură de limitare a răspândirii Covid-19. Excepție este cazul pasajului de la Gara de Sud, în zona fostului așa-zis pod de lemn. Contrar a ceea ce se întâmplă la Ploiești, în mai multe localități din Prahova, lucrările de infrastructură nu au fost sistate.

Ploieștiul a rămas blocat sub pandemia de Covid – 19. Încă din data de 25 martie, potrivit unei hotărâri a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, s-a dispus sistarea tuturor investițiilor și a lucrărilor de reparații derulate în municipiului Ploiești, cu excepția cazurilor de urgență.

La o zi după această decizie, același comitet a aprobat, printr-o nouă hotărâre, „continuarea lucrărilor la pasajul podului de lemn în vederea coroborării activității cu închiderea de circulație pe liniile de cale ferată”.

În timp ce la Ploiești totul a fost blocat, mai multe primării din Prahova nu și-au permis să amâne lucrările de investiții.

Pe șantier, în plină pandemie de Covid

La Primăria Ariceștii Rahtivani lucrările pe domeniul public nu au fost sistate, în ciuda pandemiei de Covid-19.

„Nu au fost întrerupte lucrările. Avem o înlocuire pentru aducțiune de apă… Mai avem în lucru amenajarea unor locuri de joacă și realizarea unei parcări, cu o capacitate de 60 de locuri”, a susținut Alexandru Cristea, primarul comunei Ariceștii Rahtivani.

La Măgurele, lucrările vizează parcul de agrement, care are o valoare de 2,5 milioane de lei, și care vizează construirea unei clădiri multifuncționale, dar și realizarea unui teren de mini-fotbal cu vestiare și dușuri, un loc de joacă pentru copii, precum și de o zonă destinată persoanelor vârstnice.

„Lucrările continuă la parcul de agrement. Lucrările pe domeniul public nu au fost sistate”, a susținut Vasile Diaconu, primarul comunei Măgurele.

La rândul său, Consiliul Județean Prahova a anunțat derularea lucrărilor de turnare covoare asfaltice pe mai multe drumuri județene.

Primarul comunei Râfov, Paul Costin Cazanciuc, a anunțat, pe pagina de Facebook, că lucrările de execuție la rețeaua de canalizare se desfășoară conform graficului. Finanțată prin PNDL, lucrarea are o valoare de 8.446.228,41 lei. Totodată, potrivit edilului, „la stația de epurare din Moara Domneasca s-au finalizat lucrările pentru rețeaua de aducțiune apa, care asigura buna funcționare a stației și cele pentru conducta de refulare”.

Iar la fel ca la Rîfov, Măgurele sau Ariceștii Rahtivani, în mai multe localități din Prahova continuă lucrările derulate în baza parteneriatul cu CJ.

Lucrări drumuri Consiliul Județean Prahova:

Parcul de agrement de la Măgurele:

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Imagini cu lucrările de pe DN1, din apropierea localității Sinaia. Trafic restricționat pe o bandă – FOTO

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat, sâmbătă, că se lucrează inclusiv în weekend pentru finalizarea lucrărilor care au loc pe DN1,...

Dolarul american a depășit pragul de 5 lei. Ce facem cu banii de la saltea?

Dolarul american a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 5 lei. Asta e realitatea pe care acum un an de zile nu...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Mai multe localități din Prahova, fără curent electric din cauza unui transport agabaritic

Mai mulți locuitori din Prahova au reclamat, duminică seară, că au rămas fără curent electric, fără nicio atenționare din partea operatorului care furnizează acest...

Donald Constantin, fost director la CSM Ploiești, critici la adresa primarului Volosevici: „Ar trebui să-și dea demisia”

Fostul director al Clubului Sportiv Municipal Ploiești, Donald Constantin, și-a dat demisia din funcția de consilier la cabinetul primarului Andrei Volosevici. Acesta a lansat...

Patinoarul de la Sala Sporturilor din Ploiești va fi dat în administrarea CSM Ploiești

După mai mulți ani de litigii, în 2021, patinoarul de la Sala Sporturilor a intrat în patrimoniul municipiului Ploiești. Un proiect de hotărâre de...

Ploieșteanul de geniu care a refuzat, din convingere, să îi sculpteze bustul lui Ceaușescu

A făcut un gest de probitate morală ce l-ar fi putut costa scump. A fost sculptorul care a refuzat categoric să îi facă bustul...

O nouă medalie de aur la Campionatului Mondial de la Racice (Cehia)

Ultima cursă a Campionatului Mondial de la Racice (Cehia) a adus încă o medalie de aur pentru sportivii din România. De data aceasta în...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -