Paradox în perioada de criză Covid-19. Buget de salarii mai mare la SGU și la Hale și Piețe, chiar dacă sute de angajați sunt în șomaj tehnic

Încă de la finele lunii februarie, Servicii Gospodărire Urbană a anunțat trimiterea în șomaj tehnic, prin rotație, a angajaților. Ulterior, măsura s-a aplicat și la Hale și Piețe. Bugetele celor două societăți, aprobate la finele lunii martie, nu reflectă, însă, niciun fel de economie. Din contră, sumele aferente cheltuielilor salariale, precum și pentru bonusuri sunt mai mari.

Restrângerea activității pe perioada stării de urgență a venit la pachet cu trimiterea, prin rotație, în șomaj tehnic a angajaților de la SC Hale și Piețe și de la SGU Ploiești.

Acest lucru ar fi trebuit să se reflecte în vreun fel și în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, la finele lunii martie, în Consiliul Local Ploiești.

Asta pentru că, potrivit Ordonanței 30/2020, pentru perioada suspendării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activității, indemnizația de care beneficiază salariații va fi suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Ordonanța prevede că nivelul indemnizației va fi de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat plătit din fondul de salarii, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut, în cuantum de 5.429 lei.

Buget mai mare pentru salarii și bonusuri

Cifrele însă stau cu totul altfel când vorbim de bugetele de la SGU și Hale și Piețe, aprobate la finele lunii martie, când existau deja cifrele cu privire la numărul persoanelor trimise în șomaj tehnic.

La SGU, în situația în care peste 300 de angajați au fost trimiși în șomaj tehnic, bugetul pentru cheltuielile salariale din 2020 a crescut, comparativ cu anul trecut, fiind luată în calcul creșterea salariului minim pe economie de la 2080 de lei la 2.230 de lei.

Citește și: Peste 300 de persoane în șomaj tehnic la SGU Ploiești

Astfel, dacă în 2019 bugetul de cheltuieli salariale a fost de 19.583.000 de lei pentru anul în curs suma aprobată este de 21.166.000 lei.

Strict pentru salarii, creșterea în buget este de la 17.877.000 de lei la 19.106.000 lei, în timp ce pentru bonusuri sumele au crescut de la 1.706.000 lei la 2.060.000 lei.

O creștere de 200.000 de lei se înregistrează și la cheltuielile aferente contractelor de mandat, respectiv de la 429.000 de lei la 625.000 de lei.

Astfel, la SGU Ploiești, câștigul mediu lunar pe salariat a crescut de la 2.883 lei/persoană la 3.094 lei/persoană.

La SC Hale și Piețe, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020, la capitolul cheltuieli de ordin salarial s-a propus și aprobat o creștere de la 5.361.000 de lei la 5.954.000 de lei.

Pentru bonusuri, la SC Hale și Piețe, suma propusă este de 468.000 de lei față de 461.000 de lei.

Creștere semnificativă este propusă și în cazul cheltuielilor aferente contractului de mandat, respectiv de la 477.920 de lei (2019) la 491.000 lei în 2020.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău