Zeci de persoane s-au aşezat astăzi la coadă, la intrarea F a Palatului Administrativ, îndurând cu stoicism frigul de afară. Oamenii s-au trezit cu noaptea în cap pentru a primi banii aferenţi orelor în care au stat în secţiile de votare, la alegerile parlamentare, asta chiar dacă programul de la caserie şi mâine, şi poimâine.
La Ploieşti a început, de astăzi, plata indemnizaţiilor aferente preşedinţilor, locţiitorilor şi membrilor din cele 157 de secţii de votare. Municipalitatea a anunţat că banii pot fi ridicaţi pe parcursul acestei săptămâni. Caseria va fi deschisă astăzi, între orele 11.30 – 16.00, mâine de la ora 9.00 la 16.00 şi miercuri, 19 decembrie, între orele 9.00 – 16.00.
La nivelul judeţului Prahova, aproximativ 5.580 de persoane figurează pe ştatele de plată. Prefectura Prahova a transmis către toate cele 104 de primării situaţia legată de beneficiarii de indemnizaţii. Fiecare preşedinte şi locţiitor de secţie de votare va încasa, după plata impozitului, 367 lei net, iar fiecare membru – 224 lei net. Suma totală alocată pentru Prahova, în vederea plăţii personalului din secţiile de votare, se cifrează la 1.427.240 de lei.