Numărul primarilor condamnaţi în Prahova creşte de la o zi la alta. Judecătoria Câmpina a emis o sentinţă de condamnare pentru edilul comunei Măgureni, acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Instanţa a decis totodată suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare. Primarul a făcut recurs.
Primarul acuzat de abuz în serviciu este Gheorghe Iarca, edilul comunei Măgureni. El a primit o pedeapsă de şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Totodată, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de doi ani şi şase luni. În plus, prin aceeaşi sentinţă, primarul este obligat să plătească suma de 5.000 de lei cu titlul de daune morale. Primarul susţine că a rămas surprins de sentinţa dată. „Am făcut recurs. Sunt acuzat de abuz în serviciu pentru că am trimis un om la pensie pentru că avea vârsta de pensionare”, a susţinut primarul comunei Măgureni. Iată sentinţa instanţei.
„În baza art. 246 c.p. condamnă inculpatul Iarca Gheorghe, la o pedeapsă de 6(şase)luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Cu aplic.art. 71,64 lit. a teza a- II-a şi lit. b cod penal. Conform art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 cod penal, de 2 ani şi 6 luni. Cu plic. art. 71 al.5 cod penal. În baza art. 359 c.p.p. atrage atenţia inc. asupra disp. art. 83 cod pen. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată Stefan Aurelia.. În baza art. 14 alin. 5 ind. 1 şi art. 346 cpp obligă inc. să plătească părţii civile Stefan Aurelia suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.Cu recurs in 10 zile de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru partea civilă şi procuror”