Surse din cadrul administrației au declarat pentru observatorulph.ro că astăzi Consiliul de Administrație de la Servicii Gospodărire Urbană a aprobat trecerea stadionului Ilie Oană către CSM Ploiești.
Potrivit informațiilor noastre, transferul ar urma să fie făcut până în luna august. Știrea a fost confirmată și de viceprimarul municipiului Ploiești, Raul Petrescu. „Vm avea o întâlnire și mâine cu președintel CA de la SGU, Andrei Gheorghe, precum și cu reprezentanții Direcției Juridice, pentru găsirea modalității legale prin care să aibă loc acest transfer, care se preconizează a avea loc până în luna august”, a declarat viceprimarul Raul Petrescu pentru observatorulph.ro. Propunerea de trecere a stadionului din administrarea SGU la CSM Ploiești ar urma să fie pe ordinea de zi a unei ședințe viitoare a Consiliului Local Ploiești.