Studiile realizate în zona pârâului Dâmbu atestă un grad avansat de degradare al celor 10 poduri și pasarele din zonă. Municipalitatea a realizat o expertiză tehnică în acest sens, iar concluziile sunt elocvente.
Un proiect de hotărâre, care figurează pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de vineri, vizează aprobarea documentaţiilor tehnice, faza Expertiză Tehnică, pentru mai multe poduri și pasarele peste pârâul Dâmbu. Mai exact este vorba de podul peste pârâul Dâmbu în dreptul străzii Nămoloasa, a celui de pe strada Muzelor, a unei pasarele pe strada Cometului, a alteia din dreptul străzii Bădeşti, iar lista continuă. Expertiza tehnică se referă și la pasarela peste pârâul Dâmbu în dreptul străzii Neajlov, dar și a celei din dreptul depozitului Kober. Proiectul mai vizează podul de pe strada Ştrandului, de pe strada Mircea cel Bătrân, de pe strada Oborului și pe de strada Mihai Bravu. În raportul de specialitate al proiectului se precizează că actualele poduri și pasarele au un grad avansat de degradare, iar în cele mai multe cazuri starea tehnică a obiectivelor nu asigură condițiile minime de siguranță a circulației.
Cum ți se pare subiectul?
Dar de podul de pe strada Berzei de ce nu ziceti nimic??? Era cel mai folosit pod din aceasta zona! Apropo, pe strada Berzei, langa paraul Dambu un locuitor si-a construit o casa in mod sigur fara autorizatie. Oare aceasta sa fie cauza pentru care acaeta Primarie Ploiesti nu doreste reconstructia acestui pod foarte necesar traficului prin zona?