Sportivii și antrenorii secției de patinaj-viteză a Clubului Corona Brașov au fost felicitați astăzi în ședința Consiliului Local Brașov, pentru rezultatele deosebite pe care le-au obținut în ultimul sezon. Dincolo de recunoaștere publică, diplome și flori, sportivii de top vor primi și recompense financiare din partea municipalității.
Mihaela Hogaș este sportiva cu cele mai bune rezultate – o medalie de aur, două de argint şi două de bronz la trei etape de Cupa Mondială (Minsk -Belarus, Bjugn – Norvegia și Enschende – OIanda), însă și colegii săi de club au adus acasă premii și medalii, la competiții internaționale și naționale.
„Este un gest simbolic pe care l-am făcut cu toții pentru acești sportivi, din partea Primăriei și Consiliului Local Brașov, și am decis că eforturile și rezultatele lor trebuie să fie răsplătite și financiar, pentru că federația și ministerul, din păcate, nu au făcut acest lucru, deși ei au reprezentat România la Campionatele Mondiale, unde au câștigat aceste titluri, chiar dacă activează la Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov.
Le mulțumim, le urăm mult succes în continuare și le transmitem aprecierile noastre pentru tot ce au făcut și ce vor face cu siguranță în continuare. Cred că la Olimpiadă poți să ajungi și de la Corona Brașov“, a declarat primarul George Scripcaru.
Citește continuarea pe brasovcity.ro
sursa foto: brasovcity.ro