Primăria Ploiești nu are o evidență a parcărilor de la bloc. A început inventarierea

0
parcari-ploiesti-evidenta_6d158.jpg

parcari-ploiesti-evidenta_6d158.jpg

Hotărârea privind concesionarea parcărilor din Ploiești a fost aprobată la finele anului trecut, însă procedura a fost blocată, după ce s-a constatat că, momentan, nu există o evidență  parcărilor de la bloc. În lipsa proceselor verbale de recepție, cele mai multe parcări de la blocurile din Ploiești, scriptic, nu există.

Încă de la momentul probării hotărârii Consiliului Local Ploiești, inițiatorii au anunțat că va fi nevoie de o inventariere a parcărilor de la bloc, pe motiv că acest lucru nu există în momentul de față.

Citește și: Tarife pentru parcările de la bloc, din 2020, în Ploiești

O astfel de evidență ar fi trebuit să existe având în vedere că realizarea unor parcări, fie ele și în fața blocurilor, trebuie să aibă în spate o serie de documente, de la solicitarea legată de realizarea parcării, până la procesul verbal de recepție. 

Cum însă o astfel de documentație nu există, în primă fază s-a încercat să se realizeze o identificare a locurilor de parcare prin asociațiile de proprietari, la care s-a pasat de altfel și sarcina de a gestiona problema legată de centralizarea documentelor pentru închirierea locurilor de parcare.

Citește și: Hotărârea privind parcările de la bloc din Ploiești, momentan în stand-by. Primăria vrea să afle statutul terenurilor

În luna ianuarie se vorbea chiar de o serie de amendamente depuse pentru îmbunătățirea hotărârii deja aprobate. 

„UAP Prahova a depus la registratura primăriei, cu nr. 1000/15.01.2020, o adresa cu o serie de 16 propuneri de amendamente la HCL 521/2019, care au fost dezbătute și vor mai fi analizate pentru a modifica și completa actul normativ menționat. De asemenea, s-a stabilit ca orice propunere a cetățenilor ca vine în sprijinul bunei funcționări a regulamentului de parcare va fi analizata și supusa atenției Consiliului Local, în perioada următoare, pentru ca regulamentul pentru parcări sa devina operabil”, se arată în postarea publicată pe pagina de Facebook a SGU Ploiești.

Însă, la scurt timp, lucrurile au explodat, în jurul parcărilor fiind creată o adevărată isterie legată de modul în care ar urma să fie repartizate parcările de la bloc

Isterie pentru parcările de la bloc, în Ploiești. Unii administratori au dat ultimatum pentru depunerea documentelor, alții au anunțat că inițiativa s-a blocat

Totul a culminat cu anunțul primarului Ploieștiului, Adrian Dobre, care a anunțat că va propune abrogarea actului normativ. 

Citește și: Primarul Adrian Dobre: „Hotărârea cu parcările de la bloc a creat un haos general. Propun abrogarea” – VIDEO

Numai că, în ciuda faptului că de la acea dată au fost mai multe ședințe de Consiliu Local, proiectul legat de parcări nu a mai suferit modificări, în sensul să fie fie abrogat, fie îmbunătățit printr-o serie de amendamente.

La fel ca multe acte normative care nu au fost fundamentate suficient, hotărârea privind închirierea parcărilor de la bloc se dovedește a fi incompletă.

Mai mult, deși parcările din fața blocurilor au fost realizate pe domeniul public, de către administrația locală, prin SGU, fostă ADPP, municipalitatea nu are habar de câte locuri de parcare în zona blocurilor există.

„SGU deține o evidență a parcărilor cu plată, aflate în administrarea societății. Direcția de Patrimoniu va elabora o inventariere a parcărilor de la bloc”, a precizat Alin Dănilă, directorul SGU Ploiești.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here