aglomeratie-pietoni_09a5e.jpg

Pentru fluidizarea traficului pe anumite artere din Ploiești a fost de amplasare a unor semafoare cu buton pentru pietoni.  

Contractul încheiat încă din 2018 prevede lucrări de upgrade pentru sistemul de semaforizare pentru 13 intersecții din Ploiești și pentru un număr de 5 treceri de pietoni. 

Investiția totală, potrivit contractului, a fost de peste 6,3 milioane de lei, inclusiv TVA, bani suportați din creditul Exim Bank. În 2018, Primăria Ploiești a plătit 418 .594 lei, iar anul trecut suma cheltuită a fost de peste 2,5 milioane de lei, restul urmând că fie contractați în 2020.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

În intersecțiile existente modernizate. spun specialiștii din Direcția Tehnic Investiții, s-au utilizat automate de dirijare a circulației Swarco ITC 2, integrabile în sistemul de semaforizare, însă efectul nu a fost cel scontat. Cel puțin așa s-a întâmplat în cazul intersecției de la Lămâița, unde în loc de fluidizarea traficului a avut loc un adevărat blocaj.

Nici montarea de semafoare cu buton pentru pietoni nu a primit o reacție prea bună din partea celor care au testat noile sisteme. 

Citește și: Aglomerație la o trecere de pietoni din Ploiești, unde semaforul se face verde doar dacă apeși pe un buton - FOTO

„Tentativa aceea de semafor smart nu e chiar atât de deștept. Butonul nu funcționează. Poți să aștepți până la calendele grecești și tot degeaba. Se face verde când vrea el”, ne-a scris o cititoare a Observatorulph.ro.

„Butonul ăla e doar pentru efect placebo. E de formă pus doar pentru a iți da senzația că faci ceva. E pus doar pentru efectul psihologic, să iți dea senzația că tu controlezi trecerea... în realitate au mărit doar timpii la trecerea aia să nu se mai facă cozi de mașini”, a fost explicația unui ploieștean după ce Observatorulph.ro a publicat situația de la trecerea de pietoni de pe strada Constantin Gherea.

„Poți apasă până mâine că tot nu vine verde”, s-a plâns un alt cititor al Observatorulph.ro. „Erau și pe afara, dar la un interval de câteva minute se activa singur pe culoarea verde și nu puteai sa activezi din buton într-un timp relativ scurt ,sa apară verdele, acolo își făceau treaba. Trebuie doar sa știi că mai trebuie programat, dar nu interesează pe nimeni treabă asta!”, este părerea unei alte cititoare a Observatorulph.ro.

La polul opus însă, mulți consideră investiția de bun augur. „Ma jur...mi se face rău când văd că lumea nu știe cum se apasă pe un buton...sau de ce nu se face verde fix când vor ei. Am trecut prin zona aia, timpii de așteptare sunt ok. semaforul funcționează, "Butonul" care nu e chiar buton, are același principiu de funcționare ca al unui touchscreen, deci nu trebuie să dați cu pumnul în el. Dacă semaforul a fost verde fix cu o secundă și a trecut la roșu înainte de-al apasă...E normal să nu se facă verde imediat..dacă ar sta după voi ar fi verde 24/7. s-ar face verde pentru fiecare om ...”, a susținut un alt cititor al Observatorulph.ro, care crede că nu este nimic în neregulă cu aceste semafoare cu buton.

Potrivit unei situații prezentate în Consiliul Local de Direcția Tehnic Investiții, astfel de semafoare funcționează la trecerea de pietoni pe Bulevardul București - Zona UPG, Bulevardul Independenței - zona Rondul I și la trecerea de pietoni de pe CD Gherea.

Foto - trecere de pietoni pe strada CD Gherea 

comentarii-semafor_c5db2.jpg

comentarii_bc0fd.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor șef
Mai multe despre autor și articolele sale
Roxana Tănase este jurnalistă din 1999. Face parte din ”garda veche” de ziariști ai Prahovei și, din 2012, este în echipa Observatorulph.ro.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg