Cozi la ghișee pentru abonamentele de transport în comun. Explicația TCE Ploiești – FOTO

0
aglomeratie-ghișee-tce-ploiesti_dcf2b.jpg

aglomeratie-ghișee-tce-ploiesti_dcf2b.jpg

Unul dintre motivele pentru care s-au format cozi la ghișeele, spun reprezentanții TCE, ar fi că au fost reluate cursurile școlare. Dată fiind aglomerația creată, societatea de transport a suplimentat numărul de ghișee la sediul de pe Găgeni.

Abonamentele gratuite 100%, care sunt acordate pentru elevii din Ploiești, care provin din familii ale căror venituri pe membru de familie nu depășesc suma de 2.364 lei net/ lună pot fi eliberate în trei zone din municipiu, respectiv la ghișeele de la Podul Înalt, strada Armoniei și de la sediul TCE Ploiești, de pe strada Găgeni.

„La sediul TCE Ploiești de pe strada Găgeni am suplimentat numărul de ghișee. Explicația pentru aglomerația creată a fost că au reînceput cursurile școlare. Elevii care beneficiază de gratuitate 100% pot lua abonamente și de la tonetele de la Podul Înalt și de pe strada Armoniei. Pentru restul elevilor, care învață în Ploiești, dar domiciliază în alte localități, gratuitatea este de 50%, iar abonamentele în acest caz pot fi luate de la toate tonele TCE”, a precizat Alexandri Nicolae, directorul TCE Ploiești.

Pe de altă parte, spun reprezentanții TCE Ploiești, câteva mii de pensionari, după creșterea pensiilor de anul trecut, au constatat că nu mai au gratuitate pentru mijloacele de transport în comun și, prin urmare, trebuie să achite contravaloarea călătoriilor de transport public în comun.

aglomeratie-in-stații_3491d.jpg

elevi-pensionari_3ecff.jpg

63a8ca53-785d-4f6a-9472-0f842df04386_10f09.jpg

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău