Pasajele subterane din Bariera București vor fi reabilitate în 2020

0
bariera-bucuresti-contract_5883c.jpg

bariera-bucuresti-contract_5883c.jpg

Cele două pasaje subterane ar fi trebuit să fie reabilitate încă din 2018, când a fost finalizată licitația de atribuire a contractului. Numai că, anul acesta lucrările au fost amânate, principalul motiv fiind lipsa banilor pentru investiții.

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a susținut că lucrările de reabilitare la cele două pasaje subterane ar urma să înceapă în 2020, pe motiv că prin soluția propusă este prevăzută și închiderea circulației, pe anumite tronsoane pe Bulevardul București, iar acest lucru este strâns legat de redeschiderea circulației pe strada Depoului, unde au demarat lucrările de construire a pasajului peste calea ferată din apropierea Gării de Sud.

Citește și: Primăria Ploiești promite că pasajul peste calea ferată de la Gara de Sud va fi terminat în 2020

Citește și: Pasajele subterane din Bariera București vor fi reabilitate. Lucrările vor fi finalizate în 2020

Valoarea investiției pentru reabilitarea celor două pasaje este estimată la  peste 7 milioane de lei. 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău