sgu-ploiesti_9c6f0.jpg

Anunțul cu privire la angajarea a zeci de persoane la Servicii Gospodărire Urbană Ploiești a luat prin surprindere pe multă lume, având în vedere că societatea aflată în subordinea Consiliului Local s-a confruntat în ultimii ani cu probleme de ordin financiar. Conducerea SGU Ploiești susține că noile angajări nu vor conduce la modificarea organigramei și că măsura a fost luată după ce mai mulți angajați au renunțat la locul de muncă din cauza salariilor mult prea mici.

Potrivit unui anunț postat, vineri, pe pagina de Facebook a SGU Ploiești, societatea a scos la concurs un post de tâmplar, un post de strungar, un post de instalator tehnico-sanitare și de gaze, două posturi de muncitor necalificat la întreținere de drumuri, șosele, poduri, baraje (COR -931203), un post de muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușire zidărie, faianță, dar și 37 de posturi de îngrijitor spații verzi.

Anunțul vine într-un context nu tocmai favorabil, având în vedere că, la fel ca de altfel alte societăți aflate în subordinea Consiliului Local Ploiești, și SGU Ploiești s-a confruntat de-a lungul anilor cu probleme de ordin financiar.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Conducerea SGU Ploiești susține însă că nu este vorba despre o modificare a organigramei, ci doar de scoaterea la concurs a posturilor vacante.

„Este vorba de personal productiv. Organigrama nu se modifică. Au fost scoase la concurs numai posturile vacante. Să nu uităm că salariile la SGU Ploiești nu sunt mari, iar mulți angajați au renunțat la locurile de muncă pe acest considerent. În plus, repet, este vorba despre personalul productiv, de care avem nevoie”, a precizat Alin Dănilă, directorul SGU Ploiești.  

Cei interesați pot depune documentele necesare pentru angajare la Registratura societății, din strada Văleni nr.32, până la data de 3.12.2019, ora 16.30. Informații suplimentare se pot obține la tel.0244/52.52.52, int.118, Biroul Resurse Umane.

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor șef
Mai multe despre autor și articolele sale
Roxana Tănase este jurnalistă din 1999. Face parte din ”garda veche” de ziariști ai Prahovei și, din 2012, este în echipa Observatorulph.ro.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg