Un nou lot de autobuze va ajunge, în luna decembrie, la Ploiești

0
autobuze noi e180b

autobuze noi e180b

Noul lot de autobuze ar urma să ajungă la Ploiești pe 15 decembrie 2019, urmând ca alte 12 mijloace de transport să fie achiziționate în 2020, în funcție de bugetul municipalității.

Valoarea estimată pentru cele opt autobuze noi care ar urma să sosească în Ploiești, până la finele acestui an, a fost de peste 7,2 milioane de lei. Cel puțin aceasta a fost suma prevăzută anul acesta în bugetul local.

Noile mijloace de transport fac parte din contractul încheiat de municipalitate, în luna august 2018, cu societatea BMC Truk&Bus SA București.

Până acum, în baza acestui contract, au fost achiziționate zece astfel de mijloace de transport din totalul de 50 de autobuze Euro 6.

„În momentul de față așteptăm să vină cele opt autobuze noi. Să vedem cum construim bugetul pe anul viitor și încercăm să mai aducem încă 12 autobuze noi din acel contract de 50”, a precizat, miercuri, Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești.

foto cu caracter informativ

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău