poluare-ploiesti_d86d2.jpg

Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a anunțat, miercuri dimineață, că le-a cerut demisia directorilor de la APM și de la Garda de Mediu Prahova, pe motiv că, în ciuda numeroaselor sesizări de la populație, cele două instituții nu au identificat cauza poluării înregistrate la nivelul municipiului, dar nici nu au intervenit cu măsuri concrete pentru a stopa acest fenomen.

Efectele poluării din municipiul Ploiești, dar și din localitățile învecinate, sunt îngrijorătoare. Cel puțin aceasta este concluzia care reiese dintr-un studiu publicat de Institutul Național de Sănătate.

Citește și: Autoritățile recunosc oficial pentru prima dată că locuitorii din Ploiești, Blejoi și Brazi se îmbolnăvesc de cancer din cauza poluării. FOTO-Document

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Primarul Ploieștiul, Adrian Dobre, a organizat miercuri o conferință de presă și a anunțat că, în ultima perioadă, au crescut îngrijorător numărul sesizărilor din partea ploieștenilor, cu privire la calitatea aerului, care, în anumite perioade, a devenit irespirabil.

„În ultima perioadă de timp, avem foarte multe sesizări venite din partea cetățenilor care reclamă, pe bună dreptate, faptul că, în municipiul Ploiești, mai ales începând cu perioada aceasta care situația meteo este una mai deosebită, nivelul suportabilității mirosurilor este din ce în ce mai scăzut. Sunt numeroase sesizări venite atât la dispecerat, cât și pe rețelele de socializare”, a susținut Adrian Dobre, la începutul conferinței de presă pe tema poluării, precizând că, dacă în 2018 au fost 200 de sesizări, anul acesta, până la finele lunii octombrie, s-au înregistrat 280.

Totodată, primarul Ploieștiului a anunțat că miercuri le-a solicitat demisia directorilor de la APM și Garda de Mediu Prahova, pe motiv că instituțiile nu au reușit să identifice cauza poluării din municipiu, dar nici să intervină cu măsuri concrete pentru stoparea acestui fenomen.

Pe de altă parte, edilul Ploieștiului a susținut că ambele instituții au comunicat municipalității că nu sunt depășiri la principalii indicatori verificați prin stațiile de monitorizare amplasate pe raza orașului.

„În acest context, le-am solicitat celor doi directori să-și dea demisia. Este o atitudine total necorespunzătoare, iar dacă dânșii nu-și vor da demisia o să-i solicit domnului ministru să analizeze exact situația din municipiul Ploiești și consecințele atitudinii lor, total pasive, asupra tuturor acestor lucruri și, bineînțeles, să-i demisioneze pe baza constatărilor pe care le va face”, a precizat Dobre.

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor șef
Mai multe despre autor și articolele sale
Roxana Tănase este jurnalistă din 1999. Face parte din ”garda veche” de ziariști ai Prahovei și, din 2012, este în echipa Observatorulph.ro.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg