circulatie-oprita-bulevardul-independentei-festival_b39dc.jpg

Traficul rutier va fi oprit, în intervalul 19 - 23 septembrie, pe Bulevardul Independenței, cu ocazia desfășurării Festivalului Interetnic „Alfabetul Conviețuirii”. Organizarea festivalului, care a devenit o tradiție la Ploiești, este vehement criticată de cei care susțin că municipalitatea ar face mai bine să-și plătească facturile și să deruleze activități de curățenie în municipiu.

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a semnat dispoziția prin care s-a decis întreruperea circulației, în perioada 19 septembrie, ora 24.00, până luni, 23 septembrie, ora 05.00, cu ocazia derulării Festivalului Interetnic „Alfabetul Conviețuirii”,

Citește și: Primăria Ploiești este la un pas de faliment. Banii ajung numai pentru salarii până la sfârșitul anului

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Singura problemă este că, anul acesta, municipalitatea ploieșteană, prin instituțiile din subordinea Consiliului Local, s-a confruntat cu cea mai acută și penibilă criză, fiind pusă în situația de a nu avea cum să plătească facturile, inclusiv la utilități.

De aici și întrebarea unora, de ce Primăria Ploiești preferă să finanțeze festivaluri, în timp ce alte capitole din bugetul local nu au primit finanțare.

Citește și: Primăria se pregătește de Festivalul Interetnic. Ploieștenii vor curățenie pe străzi

Potrivit anunțului de licitație, postat pe site-ul Primăriei Ploiești, privind achiziția de servicii pentru festival, respectiv închirierea scenei și a aparatelor de sonorizare, valoarea estimată a achiziției este 42.016 lei, fără TVA, sursa de finanțare fiind bugetul local. 

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg