adi-deseuri_74799.jpg

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a solicitat, miercuri, în ședința Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriatul pentru managementul deşeurilor” Prahova, ieșirea municipiului din zona de operare 2 - 6. Solicitarea vine în contextul în care, luna trecută, cererea de reziliere a contractului cu Rosal nu a fost aprobată.

Alături de Ploiești, în zona de operare 2 - 6 figurează ca membri alte 35 de primării din Prahova. Prin urmare, luna trecută, solicitarea Ploieștiului de reziliere a contractului cu operatorul de salubritate nu a fost aprobată.

Miercuri, în ședința Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriatul pentru managementul deșeurilor” Prahova, primarul Ploieștiului a venit cu o nouă solicitare, respectiv municipiul să nu mai facă parte din zona de operare 2 - 6 astfel ca deciziile care vizează orașul să nu mai depindă de votul celorlalte primării. 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Citește și: Decizie de ultimă oră. Contractul cu Rosal nu se reziliază. Cum s-a votat în ședința ADI

„După ce membrii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Prahova (A.D.I.) nu au votat pentru rezilierea contractului, astăzi, în cadrul ședinței A.D.I., am solicitat ieșirea Municipiului Ploiești din zona 2.6. Astfel, nu vom mai depinde de voturile localităților membre A.D.I. și vom putea lua deciziile potrivite pentru Ploiești în privința salubrității”, a precizat Adrian Dobre, primarul Ploieștiului pe o rețea de socializare.

Chiar dacă solicitarea nu vizează ieșirea definitvă din Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriatul pentru managementul deșeurilor” Prahova, votul pentru o astfel de propunere trebuie aprobat mai întâi în Consiliul Local Ploiești, iar decizia finală se va lua tot cu votul primăriilor membre în zona de operare 2 -6. 

Propunerea de ieșire a Ploieștiului din zona de operare este discutabilă. O astfel de situație nu a fost prevăzută în contractul încheiat în momentul organizării licitației pentru desemnarea operatorului de salubritate care se ocupă cu colectarea deșeurilor, stabilirea tarifelor realizându-se în funcție de populație..

Singura precizare, care a fost invocată de-a lungul timpului de autoritățile județene, a fost că în cazul în care o primărie vrea să iasă din ADI Deșeuri trebuie să suporte contravaloarea investițiilor realizate cu fonduri europene, ceea ce nu este cazul în situația de față pentru că solicitarea nu vizează acest lucru. Prin urmare trebuie văzut dacă legal poate fi aprobată o astfel de solicitare.

Foto sursa Facebook

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Roxana Tănase
redactor șef
Mai multe despre autor și articolele sale
Roxana Tănase este jurnalistă din 1999. Face parte din ”garda veche” de ziariști ai Prahovei și, din 2012, este în echipa Observatorulph.ro.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg