iluminat-public-ornamental-ploiesti_a5c4a.jpg

Operatorul care se ocupă de menținerea și întreținerea iluminatului public din Ploiești, SC Luxten Lighting Company SA, a solicitat actualizarea tarifelor cu indicele de consum, atât pentru mentenanța iluminatului public, cât și pentru iluminatul ornamental.

Contractul privind asigurarea mentenanței pentru iluminatul public și cel ornamental din Ploiești a fost încheiat anul trecut cu SC Luxten Lighting Company SA, operator care, de altfel, a solicitat actualizarea tarifelor cu indicele prețurilor de consum din perioada martie - decembrie 2018.

Primăria Ploiești a primit solicitarea operatorului încă din luna februarie 2019, însă de abia acum a fost fundamentat proiectul.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Potrivit tarifelor propuse, furnizarea și montarea unui corp de iluminat la Ploiești ar urma să coste de la 1.125,10 lei, fără TVA, la 1.146,14 lei fără TVA, adică peste 240 de euro, fără TVA.

Pentru montarea unei figurine pe stâlp, în perioada sărbătorilor de iarnă, tariful propus crește de la 236,46 lei, fără TVA, la 240,88 lei, fără TVA.

Sursă - Primăria Municipiului Ploiești (Vezi AICI).

tarife_b0404.jpg

montane-figurine_ee4a5.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor șef
Mai multe despre autor și articolele sale
Roxana Tănase este jurnalistă din 1999. Face parte din ”garda veche” de ziariști ai Prahovei și, din 2012, este în echipa Observatorulph.ro.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg