fbpx

buticuri_c850e.jpg

Propunerea de schimbare a destinației pentru spațiile de pe pietonalul Nichita Stănescu este mai veche. Informația a existat și anul trecut, iar vânzătorii de carte au început să se plângă că nu le sunt prelungite contractele. La un an diferență, propunerea a revenit în plin plan, fiind stabilită chiar o comisie pentru scoaterea spațiilor la licitație.

La fel ca și anul trecut, cei care vând cărți în zona pietonalului Nichita Stănescu nu știu prea multe lucruri despre proiectul municipalității.

Au observat că, săptămâna trecută, prin zonă a trecut un consilier și a făcut poze, apoi au aflat că li se va restrânge activitatea și că municipalitatea vrea să modernizeze zona, dar nimic despre viitoarea licitație.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Citește și: Vânzătorii de cărți din centrul Ploieștiului ar putea dispărea

„Cu noi nu a vorbit nimeni. Am înțeles că va exista o discuție săptămâna viitoare că vor să modernizeze zona. Nu ne-a anunțat nimeni de licitație de spații, ci doar despre faptul că ne vor muta puțin mai încolo, pentru că sunt în pericol câteva construcții să se prăbușească”, ne-a mărturisit unul dintre comercianți.

Oamenii speră de fapt că municipalitatea o să le ofere în concesiune alte module pentru că cele actuale s-au deteriorat de la vreme.

„Au mai vrut ei să organizeze licitație în zonă. Acum avem contracte semnate până la finele lunii iunie. Nimeni nu ne-a spus de licitație”, a susținut un alt comerciant.

La finele lunii mai, prin hotărâre de Consiliu Local, a fost stabilită o comisie de licitație, formată din aleși locali, și, tot atunci, a fost stabilit caietul de sarcini pentru licitația de închiriere a modulelor. (Vezi AICI)

licitație-spatii_f63b8.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg